Donald Tusk trage un semnal de alarmă în criza refugiaților: De oriunde ați fi, nu veniți în Europa!

Grecia se confruntă cu o situație de criză după ce are de a face cu tot mai mulți refugiați, zece mii adunându-se la granița Greciei cu Macedonia. Mulți sunt și la Atena, unde s-au întors de exemplu afganii pe care Macedonia refuză să îi primească, iar Turcia nu vrea să îi mai ia înapoi, anunță Digi 24.
Donald Tusk, președintele Consiliului European, le-a transmis un mesaj tranșant celor care vor să urmeze această cale.
„De aici, din Atena, vreau să fac un apel către toți cei care ar vrea să vină din motive economice: de oriunde ați fi, nu veniți în Europa!”, a precizat Donald Tusk, președintele Consiliului European.
Condiții grele pentru cei care vor să înceapă o nouă viață în țările din vestul Europei, 3.000 de oameni trăiesc într-un oraș de corturi instalate pe câmp, iar alți 7.000 se află în două centre de primire a căror capacitate a fost depășită de mult.
”Situația este disperată și gravă, au nevoie de ajutor și de sprijin. Pentru asta, UE trebuie să se adune. UE trebuie să se trezească și să vadă că aici e pe cale să se producă o tragedie umanitară.”, a spus Babar Baloch, purtător de cuvânt UNHCR.

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect
Recomandările noastre

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Statul Român către KIEV: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA, din 28 noiembrie 1991
Persoane: Donald Tusk
Locații: Grecia Macedonia de Nord
Subiecte: Criza refugiați Tabere refugiați
Organizații: Comisia Europeana Consiliul Europei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)