ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Noile documente obținute de Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanților din SUA, prezidat de reprezentantul Jim Jordan, dezvăluie eforturile administrației Biden de a influența Facebook, chiar prin a cere să fie introduse modificări ale algoritmului pentru ca sursele media preferate de aceasta să fie mai vizibile pentru utilizatori, relatează Breitbart

În cea mai recentă serie de dezvăluiri, pe care reprezentantul Jordan o numește „Dosarele Facebook”, directorul de strategie digitală al Casei Albe, Rob Flaherty, sugerează Facebook să-și schimbe algoritmul pentru a promova presa corporativă, inclusiv New York Times, față de concurenți precum Daily Wire.

„Dacă ar fi să schimbați algoritmul, astfel încât să fie mai multe șanse ca oamenii să vadă NYT, WSJ și orice sursă de știri autorizată în locul Daily Wire, Tomi Lahren, care polarizează oamenii. Nu aveți un mecanism care să verifice impactul materialului?”, a spus Flaherty.

În aceste dezvăluiri din dosarele Facebook, sunt prezentate mailuri schimbate între Facebook și Casa Albă, care au fost obținute numai după ce Comitetul Judiciar a exercitat presiuni considerabile asupra companiei de tehnologie.

Nu este prima dată când apare numele lui Flaherty. Mai multe e-mailuri între responsabilul lui Biden cu privire la strategia digitală și oficialii Facebook au fost publicate în baza Missouri v. Biden, arătând că Flaherty făcea presiuni asupra Facebook să spioneze și să cenzureze utilizatorii WhatsApp, o platformă de mesagerie privată presupus criptată.

Într-un e-mail adresat oficialilor Facebook dezvăluit în proces, Flaherty a întrebat cum ar putea Facebook să prevină „dezinformarea” pe WhatsApp dacă nu poate vedea mesajele utilizatorilor.

„Dacă nu poți vedea mesajul, sunt realmente curios – de unde știi ce fel de mesaje ai redus?”

Într-un alt e-mail, Flaherty a luat la rost Facebook pentru că nu a diminuat răspândirea conținutului care arată „scepticism cu privire la vaccin”.

„Mă interesează mai ales ce acțiuni și schimbări faceți pentru a ne asigura că nu agravați problema existentă în țara noastră legată de ezitarea cu privire la vaccin. Încă nu am un răspuns clar, empiric, cu privire la cât de eficienți ați fost în reducerea răspândirii conținutului sceptic cu privire la vaccin și a dezinformării”, a scris el într-un e-mail.
 
Într-un alt exemplu, oferit de Reclaim the Net, se arată că Facebook/Meta a comunicat Casei Albe că va suprima comentariile care pun la îndoială dacă oamenii ar trebui să primească un vaccin în cadrul unui mandat guvernamental și dacă obligația guvernamentală în sine nu se constituie într-o depășire a prerogativelor guvernamentale.
 
Facebook a precizat că a blocat un astfel de conținut, indiferent dacă este adevărat sau nu, deoarece duce la un "mediu negativ pentru vaccinuri".