După Brexit-ul britanicilor, francezii visează la Frexit. Cei mai mulți dintre francezi vor referendum privind prezența Franței în Uniunea Europeană

Trebuie să rămână Franța în UE? Unul din doi francezi ar dori să răspundă la această întrebare în cadrul unui referendum, relevă un sondaj realizat in Franța Universitatea din Édimburgh.
53% dintre francezi și-ar dori un referendum cu privire la prezența Franței în Uniunea Europeană. De asemenea, francezii sunt europenii care își doresc în măsura cea mai mare limitarea circulației libere a forței de muncă, scie ziarul Le Monde. Aceasta este una dintre revelațiile sondajului realizat la începutul lunii februarie, pe un eșantion de 8000 de alegători din șase țări ale UE (Germania, Franța, Polonia, Irlanda, Spania și Suedia), realizat de Universitatea din Edinburgh.
Astfel, 32% din francezi sunt în favoarea lipsirii de beneficii sociale a străinilor europeni pentru primii patru ani de stagiu ( față de 23% dintre germani și doar 17% dintre suedezi).
Pentru aproape jumătate dintre francezi, "Brexit" nu ar fi un dezastru: 44% cred că "Marea Britanie ar trebui să părăsească UE ", în timp ce doar 27% dintre germani și doar 19% dintre spanioli împărtășesc acest punct de vedere.
Numai 40% din francezi cred că apartenența Marii Britanii este bună pentru UE, față de 48% dintre germani și 68% dintre irlandezi, al căror comerț depinde în mare măsură de Londra. Întrebați dacă doresc o consultare privind apartenența la UE, francezii spun ”da” în proporție de 53%, față de 45% dintre germani și 47% dintre spanioli.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)