După Melinda Gates, și Tăticul Marii Resetări ne amenință: ”Până când toată lumea nu va fi vaccinată nimeni nu va fi în siguranță”

Până când „toată lumea” nu va fi vaccinată anti COVID-19, „nimeni nu va fi în siguranță”, a declarat fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab.
Un apel la vaccinare care vine în ciuda numeroaselor decese, efecte secundare grave și a unor consecințe necunoscute asupra fertilității care rezultă din vaccinuri, scrie LifeSiteNews.
Schwab a făcut declarația intr-o discuție despre capitalismul părților interesate, în urma reuniunii de la Davos a Forumului Economic Mondial. Într-un interviu cu editorul CNN Business Emerging Markets, John Defterios, Schwab a invocat o chestiune de cooperare guvernamentală cu întreprinderile ca mijloc de a-și exprima punctul de vedere cu privire la lansarea vaccinurilor în întreaga lume.
„O lecție pe care trebuie să o învățăm din această criză este noțiunea de interdependență reciprocă. Pentru că, chiar și ca indivizi, a trebuit să avem grijă să nu infectăm pe altcineva și să nu fim infectați. Și același lucru trebuie să îl aplicăm acum la nivel global. ”
„Atâta timp cât nu va fi vaccinată toată lumea, nimeni nu va fi în siguranță”, a declarat Schwab.
Schwab este cel care a salutat pandemia de COVID-19, spunând că reprezintă o „fereastră unică de oportunitate”, în care să se realizeze Marea Resetare. Trebuie să „construim un nou contract social. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea” și „stilul de viață”, afirma el in 2020.
În cartea sa, „COVID-19: The Great Reset”, Schwab a indicat vaccinările ca fiind singurul mod prin care se poate ieși din ciclul vicios al restricțiilor de blocare.
„Chiar și o aparență a revenirii la „business as usual ”pentru majoritatea companiilor de servicii este de neconceput, atâta timp cât COVID-19 rămâne o amenințare pentru sănătatea noastră”. Schwab spune că acest lucru sugerează că o revenire completă la „normal” nu poate fi avută în vedere înainte ca un vaccin să fie disponibil.
Într-un interviu preluat de SmartRadio de pe site-ul LeJournal de Dimanche, Belinda Gates spuna zilele trecute că vaccinarea globală să ia amploare. Și că „nu ne vom întoarce la viața normală până când nu vom fi cu totii vaccinați”.
Great Reset este o mișcare concepută de fondatorul Forumului Economic Mondial Klaus Schwab, prin care se dorește folosirea crizei coronavirusului pentru a reorganiza lumea și a avansa tehnologiile de supraveghere pentru a urmări și controla comportamentul uman.
În cartea sa, Schwab spune că, în pofida pandemiei care nu reprezintă o „amenințare existențială”, aceasta ar trebui exploatată pentru a reordona complet lumea și a introduce o distopie tehnocratică transumanistă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)