După Siria, o altă țară cere ajutorul Rusiei. Bagdadul vrea ca rușii să bombardeze pozițiile ISIS din Irak

Irakul ar putea cere Rusiei să execute lovituri aeriene asupra pozițiilor deținute de Statul Islamic pe teritoriul său. Mai mult, Bagdadul vrea ca Moscova să își asume un rol mai important decât Statele Unite în lupta împotriva grupului terorist, a declarat șeful comisiei de apărare și securitate a Parlamentului irakian, Hakim al-Zamili, informează Reuters.
"S-ar putea, cât de curând, să fim forțați să cerem Rusiei să lanseze lovituri aeriene împotriva Statului Islamic și în Irak. Cred că vom lua această decizie în următoarele zile, depinde de succesul pe care îl vor avea acțiunile lor militare în Siria", a declarat Hakim al-Zamili pentru Reuters.
Atacurile aeriene efectuate în Siria au născut speranțele Bagdadului că Rusia poate deveni un partener al Bagdadului în lupta împotriva grupării teroriste.
"Ne așteptăm să vedem Rusia asumându-și un rol mai mare în Irak, în mod clar unul mai important decât cel al Statelor Unite", a mai declarat Zamili.
Intervenția militară a Rusiei în Orientul Mijlociu, precum și acordul privind schimbul de informații încheiat cu Iranul, Irakul și Siria a sporit temerile Washingtonului că fostul inamic din perioada Războiului Rece, își recâștigă influența în regiune.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)