ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În noaptea de 9 spre 10 ianuarie, actualizarea unui cod a provocat o eroare de sistem a Facebook. Astfel, au devenit vizibile identitățile celor care administrează paginile diferitelor celebrități.  Eroarea a dezvăluit și cine sunt autorii postării pe pagina de Facebook a eco activistei în domeniul schimbărilor climatice Greta Thunberg: tatăl ei, Svantes Thunberg, și „activistul pentru criza climatică”,  indianul Adarsh ​​Prathap. Acesta din urmă este un celebru activist climatic, deținător al unor funcții cu nume sonore în mai multe ONG-uri și colaborator al ONU în diferite proiecte de mediu.

Remedierea erorii a durat câteva ore, timp suficient pentru internauții noctambuli să realizeze capturi de pe ecranele paginilor președintelui rus Vladimir Putin, premierului canadian Justin Trudeau, fostei secretare de stat americane Hillary Clinton, artistului Banksy, rapperului Snoop Dog grupului de hackeri Anonymous sau… Gretei Thunberg, scrie Evenimentul Zilei.

Asta deși eco activista  a declarat în repetate rânduri că ea personal, și nu altcineva, este autoarea tuturor mesajelor de pe rețelele de socializare și a discursurilor pe care le ține în public. În fața furtunii create, Greta (sau unul dintre cei doi bărbați) a încercat o scuză, afirmând că toate mesajele de pe pagina sa sunt creația sa: tatăl Svante doar o ajută să reposteze pe Facebook mesajele pe care ea le scrie pe Twitter și Instagram.

Cazul paginii de Facebook a Gretei seamănă izbitor cu cel al contului de Twitter al lui Obama, care era operat aproape în totalitate de grupul de activiști Organizing for Action (OFA). OFA posta în numele președintelui SUA și al fostului lider al Partidului Democrat, deși era înregistrată ca organizație ne-partizană. Paralela dintre Barack Obama și Greta Thunberg nu este forțată.

Primul a câștigat premierul Nobel pentru Pace, în primul an de mandat prezidențial, a doua (la 17 ani) s-a clasat pe locul secund în cursa pentru Nobel. La fel ca Obama, la vremea lui, Greta are o influență uriașă: ține discursuri la ONU, la Davos sau în alte înalte foruri, a fost declarată Personalitatea Anului 2019 de către revista Times și este folosită ca factor de presiune pentru adoptarea unor măsuri și programe cu impact global.