Emir Kusturica, viitor primar al unui oraș bosniac?

Celebrul regizor sârb Emir Kusturica a declarat miercuri că se gândește "serios" să candideze la primăria micului oraș bosniac Trebinje, care este pentru el sursă de inspirație și unde i-ar plăcea să realizeze numeroase proiecte, relatează EFE, citat de Agerpres.
În declarații acordate televiziunii bosniace Alternativna, Kusturica a menționat proiecte din domeniul cultural, spiritual, educativ, comercial și turistic, precum și finalizarea unui aeroport.
"Dacă acest lucru presupune să candidez la primărie și să câștig, atunci puteți să considerați că face parte dintre viitoarele mele proiecte", a spus regizorul unor filme celebre precum 'Underground' (1995).
Kusturica, 60 de ani, a precizat că nu ar candida din partea vreunui partid politic și nu a dat explicații din partea cărei formațiuni ar putea aspira la acest post, dar a subliniat că "există discuții pe această temă".
El a adăugat că a locuit în multe orașe, însă Trebinje îi place cel mai mult mai ales datorită poziției sale geografice, arhitecturii și dispunerii străzilor.
Trebinje, orășel de 25.000 de locuitori, este o entitate sârbă din Bosnia-Herzegovina și se află la 20 de kilometri de Marea Adriatică, având o climă mediteraneeană.
Alegerile municipale din Bosnia-Herzegovina sunt prevăzute anul viitor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)