Emmanuel Macron acuză „derivele capitalismului nebun” pentru dezagregarea democrațiilor și propune o „economie socială de piață în care fiecare să-și găsească partea”

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a denunțat, marți, la sediul din Geneva al Organizației Mondiale a Muncii (OIM), derivele „capitalismului devenit nebun”, promovat de instituții precum Fondul Monetar Internațional (FMI) sau Organizația Mondială a Comerțului (OMC), care privilegiază politicile de ajustare economică în detrimentul drepturilor sociale, informează Agerpres.
„Ceva nu mai merge în acest capitalism de care profită din ce în ce mai mult numai unii. Nu vreau să mai considerăm că subiectul ajustării economice și al datoriei prevalează în fața drepturilor sociale”, a atras atenția Emmanuel Macron.
„Atunci când poporul nu-și mai găsește partea sa de progres, el poate fi atras de autoritarism, care spune: democrația nu vă mai protejează împotriva inegalităților acestui capitalism devenit nebun, deci vom face ziduri, frontiere, vom ieși din multilateralism”, a continuat președintele francez, atenționând că „criza prin care trecem poate conduce la dezagregarea democrațiilor”.
În viziunea lui Emmanuel Macron, soluția ar putea fi revenirea la o „economie socială de piață în care fiecare să-și găsească partea”, în locul unei „captări a bogăției numai de câțiva”, prin care „hrănim extremele”, potrivit acestuia. Președintele francez a pledat pentru crearea unei „ordini publice sociale”, care să asigure un salariu minim pe economie în cadrul UE, și pentru constituirea unui „fond pentru impact social și de mediu” în cadrul G7 (grupul țărilor puternic industrializate: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și S.U.A.).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)