Emmanuel Macron vrea școlarizare obligatorie încă de la vârsta de 3 ani. Președintele Franței, liderii Germaniei, Marii Britanii, Italiei, Olandei, României dar și șeful Comisiei Europene NU au copii

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că vârsta școlarizării obligatorii va scădea de la șase la trei ani, începând cu 2019, informează EVZ.
„Vreau să încetăm să considerăm școala maternă (numele dat grădinișei în Franța – n.r.) ca pe o opțiune”, a declarat Macron la o ceromonie.
În Franța, majoritatea copiilor sunt deja înscriși la grădiniță de la trei ani. În anul școlar 2015/2016 (ultimele cifre cunoscute), 97,6% dintre micii francezi au fost dați la grădiniță de la 3 ani, precizează sursa citată.
„Această cifră medie acoperă diverse inegalități, în spatele lor sunt practici profund diferite de la un teritoriu la altul”, a insistat totuși șeful statului. „Vreau ca prin această obligativitate, începând din toamna lui 2019, să putem corija aceste diferențe, care sunt inaccepabile”, a precizat Macron.
Și în Români, un ministru al Educație a avut această idee, dar între timp rămasă abandonată. Din păcate, astfel de tendințe totalitare, de a smulge copilul din familie cu orice preț, cât mai repede, se manifestă peste tot în lume.
Președintele Franței, ca și Președintele României, Klaus Iohannis, Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, Premierul Marii Britanii, Theresa May sau Premierul Italiei, Paolo Gentilon dar și președintele Comisiei Europene, Juncker, nu au copii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)