ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Starea de urgență din Turcia nu va fi ridicată până când nu vor domni „pacea și prosperitatea” în țară, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri, relatează DPA.

„Acum, sunt încă multe măsuri pe care le vom lua”, a declarat Erdogan la Istanbul.

El a adăugat că nu înțelege nemulțumirea sectorului de afaceri care afirmă că a fost afectat, apreciind că aceste măsuri de urgență înlesnesc drumul către o țară „mult mai sănătoasă”.

Starea de urgență a fost impusă anul trecut în urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie și acordă guvernului turc puteri sporite.

Peste 120.000 de persoane au fost demise din funcții publice și aproape 47.100 au fost închise, fiind suspectate de implicare în puciul eșuat pe care guvernul turc îl atribuie predicatorului Fethullah Gulen, stabilit în SUA. Acesta neagă acuzațiile aduse.

Măsurile au vizat de asemenea militanți kurzi, câteva mii dintre aceștia fiind închiși.

Instituții media au fost închise, jurnaliști arestați, municipalități plasate sub controlul administrației guvernamentale centrele și unele firme au fost preluate de stat.

Starea de urgență este prelungită la fiecare trei luni de către parlamentul turc în care Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), al președintelui, deține majoritatea.