ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat vineri că țara sa ia unele inițiative la Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru anularea deciziei Statelor Unite ale Americii (SUA) de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului, relatează agenția Reuters, conform Agerpres.

 Adresându-se unei mulțimi strânse în orașul Konya (centru), Erdogan a precizat că va încerca mai întâi să obțină anularea deciziei la Consiliul de Securitate al ONU și, dacă acest demers va eșua, atunci va încerca la Adunarea Generală a ONU.

Peste 50 de lideri musulmani reuniți la Istanbul au condamnat miercuri decizia președintelui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului și au făcut apel la comunitatea internațională să răspundă prin recunoașterea Ierusalimului de est drept capitala Palestinei.

În paralel, palestinienii din Orașul Sfânt, Ramallah și Betleem continuă demostrațiile, furioși după decizia președintelui Trump din 6 decembrie. În plus, mișcarea islamistă șiită Hamas a declarat că începe o nouă intifadă (insurecție), a treia la rând.