Avalanșa de știri despre atentatele de la Paris m-a determinat să fiu precaut și să aștept o clipă înainte de a trage o concluzie. Evident, niciodată nu vom ști ce s-a întâmplat cu adevărat, dar consider că deja anumite lucruri sunt clare. Nu există eroi, există victime. Dar, dacă există, totuși, un erou adevărat, atunci acesta nu este un om, ci un câine. Câinele polițist Diesel.

Moda de a te auto-defini ca "Je suis Charli" sau "Je suis Paris", bunăoară, nu s-a extins și la "Je suis Diesel". Pe cei care dau linia regretelor și a părerilor de rău îi deranjează faptul că ar trebui să omagieze un animal și nu un om? Nu știu și nici nu mă interesează, tot ce pot să vă spun cu siguranță este că s-a mers din start pe ideea internaționalizării fenomenului și vă voi explica de ce. În dialectul parizian, "Je suis", "Eu sunt", se pronunță "Chui" și, deși Academia nu acceptă acest lucru ca atare, pe rețelele sociale acest gen de prescurtare se practică la greu. Aceeași treabă se întâmplă cu "Je ne sais pas", adică "Nu știu" în limba lui Voltaire. De fapt, în limba vorbită și pe rețelele sociale se pronunță și se scrie "Chais pas". Pas de mai înțelege ceva, care va să zică. Sincer acum, credeți că ar fi preluat cineva pe Facebook mesaje de solidaritate de genul "Chui Paris" sau "Chui Charli"? Nimeni nu ar fi știut ce înseamnă asta și chiar dacă ar fi știut, ar fi semănat cu o blasfemie. Deci, trebuia și era necesar ca lumea din afară să se solidarizeze cu Franța, cu politica ei socială iresponsabilă, cu haosul din politica ei externă și cu Francois Hollande personal, un bufon în stare naturală care are la dispoziție arma nucleară. 

Nu sunt de acord cu ideea de atentat și cu atât mai puțin cu uciderea unor nevinovați aleși la întâmplare. Niște băiețandri așa-ziși musulmani se plimbă prin Paris înarmați cu bombe artizanale și cu puști de asalt Kalașnikov și omoară la întâmplare femei și bărbați, fie ei creștini, musulmani sau arabi. Dar, știți care e problema? Cu excepția unei prietene franțuzoaice nu cunosc pe nimeni, și aici vorbesc strict de francezi, care să se declare deranjat de faptul că Franța trimite trupe în afara țării, expoliază țări și popoare și, mai rău, aruncă bombe la întâmplare pretinzând c-o face în numele civilizației. Ok, un atentat este un atentat, dar terorismul de stat și covorul de bombe cum pot fi definite? În fine, nu-mi propun să descurc eu ițele complicate după care funcționează această lume, au făcut-o, fără succes, mulți înaintea mea și de aceea cred că nu voi fi mai norocos decât ei. Dar, de ce l-ați uitat pe Diesel?

Probabil, pentru că, susține un amic de-al meu și care este fanul teoriei conspirației, nu teroriștii l-au trimis pe cea lume pe bietul patruped, ci chiar trupele speciale franceze. L-au expediat, my friend dixit, cu o centură de câteva kg de explozibili pentru a-i izbăvi de păcate pe nenorociții care au îndoliat Parisul. Job done. Dar, asta îl face mai puțin erou pe Diesel? La urma urmei, toți ceilalți aveau fie un interes, fie un ordin de executat, fie o îndoctrinare de predat supraviețuitorilor. Ciobanescul belgian nu avea nimic din toate astea. Era doar un cățeluș care, în loc să se bucure de aparenta libertate a unei curți largi și de tovărășia unor copii, a fost selectat de ființa numită om pentru a se sacrifica în locul lui. Deci, da, eu sunt Diesel! Chui Diesel! 

PS. Cel puțin lașă și nedemnă atitudinea de servilism a lui Hollande vizavi de dictatorul Putin. Are nevoie de el și este dispus să treacă peste toate păcatele liderului de la Kremlin. Stai și te gândești acum... Oare oamenii aceia s-au jertfit de dragul prieteniei franco-ruse? Chiar De Gaulle, acum niște zeci de ani, visase că o alianță cu URSS ar contrabalansa puterea totală exercitată, încă de atunci, de Statele Unite. Și, ca să fie totul ca pe roate, rușii au oferit un cățeluș colegilor francezi, care, zic oamenii de la Moscova, este și va fi mai dotat și mai credincios decât Diesel. S-o vedem și p-asta! Deocamdată, Diesel rămâne singurul erou adevărat din această poveste gotică în care nu există nici învingători și nici învinși. La fel cum în fotografie nu este Diesel, ci un câine generic care, ca și Zdreanță al nostru, ne face să ne gândim la copilărie și la căldura din ochii atât de umani ai celui mai bun prieten al nostru pe care ni l-a lăsat Dumnezeu.