ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O explozie puternică a zguduit sâmbătă noaptea cartierul Chelsea din districtul newyorkez Manhattan. Până acum, conform informațiilor oficiale, 29 de persoane au fost rănite în incident. În apropierea locului exploziei s-a descoperit un al doilea posibil dispozitiv exploziv nedetonat, anunță agențiile de presă.

Se pare că explozia s-ar fi produs într-un container de gunoi, dar cauza nu a fost încă determinată. Autoritățile iau în considerare că explozia ar fi putut să fie accidentală, fiind produsă de niște materiale explozive folosite în construcții.

Jurnaliștii CNN au spus că ar fi vorba de un dispozitiv exploziv improvizat.

Primarul orașului New York, Bill de Blasio, a precizat că doveziile inițiale indică că ar fi vorba de o explozie intenționată, însă nu există informații cu privire la un act terorist.