ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Boris Johnson a avertizat directorii și profesorii din școlile din Marea Britanie să nu ceară copiilor să poarte  măști de protecție în sălile de clasă. Deși la finele lunii trecute Boris Johnson a prezentat un întreg pachet de măsuri anti-coronavirus, prin care restaurantele, pub-urile și barurile din Anglia sunt obligate să închidă la ora 22, iar suporterii nu vor avea voie, deocamdată, să revină în tribune la meciurile de fotbal, premierul continuă să susțină că elevii nu trebuie obligați să poarte măști.

„Nu vrem să vedem măști de față în clasă, fie purtate de profesori, fie de elevi”, a spus Johnson pentru The Times. ”Nu este nevoie de  ele și chiar e bine să nu le aveți, pentru că este evident că e foarte greu să predați sau să învățați cu o mască pe față”, a comentat Johnson, potrivit The Sun.
 
 

În timpul unei vizite la o școală din centrul Angliei, Johnson le-a spus elevilor: „Riscul pentru sănătatea voastră nu vine de la  COVID ... cel mai mare risc cu care vă puteți confrunta acum ar fi să nu mai puteți veni la școală”, a spus șeful guvernului de la Londra citat de Metro.
 
Departamentul pentru Educație a anunțat pentru majoritatea zonelor din Anglia că își păstrează îndrumările împotriva utilizării măștilor la ore - dar școlile vor putea lua propria decizie privind obligativitatea purtării lor.