Farsa „Sancțiunilor”: Europa nu mai cumpără gaze IEFTINE din Rusia – Cumpără gaze rusești SCUMPE din China

Cu fiecare zi ce trece, se dovedește că occidentalii de rând sunt victimele unei mascarade sinistre care îi va aduce la sapă de lemn.
China cumpără tot mai multe gaze din Rusia, în timp ce reduce importurile de gaze din alte surse.
Informația aceasta era furnizată cu o lună în urmă de South China Morning Post.
Ziarul din Hong Kong consemna că, în primele șase luni ale anului, China a cumpărat din Rusia 2,35 de milioane de tone de gaze naturale lichefiate (GNL) în valoare de 2,16 miliarde de dolari.
O cantitate cu 28,7% mai mare față de anul trecut, iar, din punct de vedere valoric, cu 182% mai mare.
Drept urmare, Rusia depășea Indonezia și Statele Unite, devenind al patrulea furnizor de GNL al Chinei.
(În paralel, potrivit Gazprom, importurile de gaze rusești prin conductă ale Chinei au înregistrat și ele un nou nivel record, cu o creștere în primele șase luni ale anului de 63,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.)
Creșterea importurilor de GNL (mai scump decât gazul de conductă) ale Chinei a părut bizară la vremea respectivă, în condițiile în care economia chineză, confruntată cu o gravă criză imobiliară și cu închideri din cauza aberantei politici „Zero COVID”, nu părea să aibă nevoie de atâtea gaze.
Acum, misterul s-a limpezit: Gazele lichefiate rusești importate de China ajung în Europa.
„Temerile Europei în privința unei penurii de gaze, în apropierea iernii, au fost probabil ocolite cu ajutorul unui neașteptat cavaler pe cal alb: China... Cel mai mare cumpărător de gaze naturale lichefiate din lume revinde o parte din surplusul său de GNL, din cauza reducerii cererii interne de energie. Aceasta a adus pe piața spot (cu livrare imediată) o cantitate considerabilă pe care Europa și-a însușit-o, în ciuda prețurilor mai mari.”
Cu alte cuvinte, Europa a decis să nu mai importă gaze ieftine, prin conductă, din Rusia, pentru a-l „sancționa” pe Putin.
Ca urmare, Rusia și-a redirecționat spre China o parte din gazele pe care le trimitea până acum în Europa.
China își păstrează pentru sine gazele rusești ieftine (de conductă) și reexportă în Europa gazele rusești scumpe (GNL), adăugând pentru sine și un comision.
Rezultatul: din această aberantă morișcă comercială, Europa iese în pierdere, dar cu coada pe sus: l-a „sancționat” pe Putin!
Rusia nu pierde nimic, iar China, aliatul Rusiei, câștigă! Totul pe buzunarele și facturile la energie ale europenilor.
Și din punct de vedere geopolitic, rezultatul este catastrofal pentru Europa: nu mai este acum dependentă doar de Rusia, ci și de China!

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

BOMBĂ! UE și OMS anunță un sistem global de certificate COVID pentru vaccinuri: ”Va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare”

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

CDC dă alarma: "A apărut cel mai important virus de care nu ați auzit!"
Recomandările noastre

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!
Secțiuni: Economie Externe Prima pagină Știri
Persoane: Vladimir Putin
Subiecte: criză energetică sancțiuni contra Rusiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)