Finlanda vrea să readucă în țară jihadiștii ISIS cu tot cu copii. În schimb, România refuză să o repatrieze pe Camelia Smicală, medicul român care a cerut sprijin autorităților de la București
Documente care s-au scurs în presă, de la Ministerul de Afaceri Externe finlandez, arată că guvernul planifică readucerea în țară a jihadiștilor Statului Islamic și a copiilor lor.
Documentul ajuns în presă este datat cu luna noiembrie și prevede înființarea, de către MAE finlandez a unui grup de lucru care să analizeze zborurile charter pentru membrii Statului Islamic aflați în prezent în închisorile din Siria, aceștia urmând să fie aduși cu curse speciale în Irak și apoi pe Aeroportul Helsinki-Vantaa, transmite Yle, citat de Breitbart.
Conform documentului, zborurile charter trebuiau să se desfășoare săptămâna trecută și vizau în principal aducerea copiilor membrilor organizației Statului Islamic. Documentul prevede, de asemenea, că „toate persoanele care acceptă să se întoarcă” ar putea fi incluse în operațiunea guvernului finlandez. Documentul mai precizează că operațiunea este condusă de Ministerul Afacerilor Externe și se va încheia odată ce respectivii vor reveni pe teritoriul finlandez.
Mai mult, Ministrul Finanțelor din Finlanda a șters zilele trecute o postare dde pe Instagram, cu un sondaj în care oamenii erau întrebați dacă guvernul ar trebui să le permită femeilor finlandeze care au legături cu Statul Islamic să se întoarcă din Siria sau dacă ar trebui să fie repatriați doar copiii lor.
Țările scandinave au avut, în utlima perioadă, abordări diferite față de membrii organizației Statului Islamic care doresc să se întoarcă în Europa. Danemarca a decis recent să retragă cetățenia daneză unora dintre membrii Statului Islamic, după ce a adoptat o lege în acest sens.
În schimb, Suedia a avut o politică mai permisivă, prin care le-a acordat jihadiștilor ISIS să revină in țară. Mai mult, suedezii au decis să permită ca jihadiștii să se întoarcă în țară pentru tratament medical și apoi să plece din nou în Orientul Mijlociu.
Luna trecută, Ministerul Afacerilor Externe de la București susținea, în cazul Cameliei Smicală, care solicitase azil în Ambasada României la Helsinki și repatrierea sa împreună cu cei doi copii minori, ținuți de cinci ani de serviciile de protecție a copilului, că „nu poate acorda azil în Ambasada României unui cetățean român sau comunitar, această măsură fiind aplicabilă doar cetățenilor non-U.E. sau apatrizilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
Cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Belgia vrea să introducă eutanasierea pentru bătrâni: ”Sunt un munte de carne. De ce să trăiască mai mult?”
Descoperire șocantă. Sindromul long-Covid este, de fapt, post-vaccin
Riscul unui al III-lea Război Mondial dacă Israelul ripostează. Președintele Iranului: "Sioniștii vor primi un răspuns decisiv și mult mai puternic". Reacția Moscovei
Sydney: Episcop, cunoscut pentru poziția fermă împotriva războiului din Gaza dar și a vaccinurilor Covid, a fost atacat cu cuțitul în timpul unei slujbe. Sâmbătă a avut loc un alt atac violent cu cuțitul, în care au fost ucise șase persoane - VIDEO
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Externe
Persoane: Camelia Smicală
Locații: Finlanda
Subiecte: Cazul copiilor Camelia Smicală ISIS
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)