Fiul clericului islamist Abu Hamza, condamnat pentru terorism, a fost arestat în una dintre investigațiile declanșate după uciderea românului Tudor Simionov într-un club din Londra

Imran Mostafa Kamel, fiul clericului islamist Abu Hamza, a fost arestat pentru deținere de armă de foc în una dintre investigațiile declanșate după uciderea unui cetățean român în fața unui club din Londra, informează postul Sky News.
Imran Mostafa Kamel, în vârstă de 26 de ani, a fost inculpat pentru deținere de arme de foc cu intenția de a genera temere.
Potrivit dailymail.co.uk, Imran Mostafa Kamel este fiul lui Abu Hamza, un pastor radicalizat, care a fost extrădat în SUA in 2012, unde a primit două condamnări pe viață, fiind acuzat că a răpit 16 turiști în Yemen.
Arestarea lui Imran Mostafa Kamel intervine după un incident separat produs în fața Clubului "Fountain House", situat în zona Park Lane, Westminster, unde românul Tudor S., în vârstă de 33 de ani, a fost înjunghiat mortal, scrie Mediafax.
Potrivit Scotland Yard, incidentul în care este implicat Kamel s-a produs la aceeași adresă, în același timp, dar acuzațiile care îl vizează nu au legătură directă cu moartea cetățeanului român.
Românul Tudor Simionov (33 de ani) a murit în noaptea de Revelion la Londra, unde lucra ca agent de securitate la un club. El a încercat să oprească un grup de indivizi care au vrut să intre fără invitații la o petrecere exclusivistă și a fost înjunghiat în piept.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)