Focuri de armă la granița României cu Ucraina: Un bărbat care încerca să treacă ilegal granița către România a fost împușcat în cap

Autoritățile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal granița către România, a anunțat vineri Biroul de Stat de Investigații din Ucraina, relatează agenția EFE, potrivit Agerpres.
Acesta este primul deces oficial în astfel de circumstanțe de când în urma invaziei ruse în Ucraina a fost decretată legea marțială care le interzice bărbaților cu vârste între 18 și 60 de ani apți să servească în armată să părăsească teritoriul național.
Bărbatul a fost împușcat în cap
"Conform informațiilor preliminare, pe data de 15 mai, în jurul orei 19:00, soldați din detașamentul de frontieră au descoperit un bărbat care se îndrepta către frontiera cu România", a comunicat agenției publice de presă Ukrinform biroul de investigații. Bărbatul nu a răspuns ordinelor de a se opri, astfel că gărzile de frontieră au tras focuri de avertisment, dar victima a fost împușcată în cap.
Investigația a relevat din ce armă a fost tras glonțul care a provocat decesul și a fost astfel stabilit agentul care a folosit-o.
De la începutul invaziei ruse circa 30 de bărbați ucraineni au murit în timp ce încercau să treacă râul Tisa către România, acestea fiind însă cazuri de înec, amintește agenția EFE.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Social Știri Ucraina
Organizații: Poliția de Frontieră Ucraineană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)