Fostul consilier al președintelui Reagan, Pat Buchanan, denunță blocada impusă Yemen-ului de către Arabia Saudită cu ajutor american: Suntem gata să stăm și acceptăm că mii, zeci de mii de civili, vor muri de foame și de boli?

Pat Buchanan, fost consilier al președinților Nixon și Reagan, se întreabă dacă poporul american este gata să accepte moartea a mii și zeci de mii de civili nevinovați, ca urmare a blocadei totale la care este supus Yemenul de către Arabia Saudită, principalul aliat al SUA din zonă.
„Aproape 90% din alimentele, combustibilul și medicamentele din Yemen sunt importate și aceste importuri sunt tăiate. Cele mai mari orașe de sub controlul rebelilor Houthi, portul Hodaida și capitala Sanaa, au pierdut accesul la apa potabilă din cauza absenței combustibilului necesar pentru a purifica apa. Mii au murit deja de holeră. Alte sute de mii sunt în pericil. Copiii sunt în pericol din cauza unei epidemii de difterie. Medicamente esențiale nu mai ajung în țară, semnând sentința la moarte pentru diabetici și pacienți.
Dacă aeroporturile și porturile aflate subt controlul Houthi nu se redeschid și elementele de strictă necesitate, precum și ajutor umanitar nu sosește, Yemenul va fi lovit de foamete și înfometare”, a scris Buchanan pe blogul său.
Fostul candidat la președinția SUA se întreabă ce-au făcut iemeniții de au parte de o asemenea soartă?
„Ce-au făcut acești oameni ca să merite așa ceva? Ce ne-au făcut nouă așa încât să-i ajutăm pe saudiți să le facă asta? Rebelii Houthi nu sunt al-Qaida sau ISIS. Acestea sunt grupuri teroriste sunite, iar Houthi îi detestă. Așa arată acum modul american de a face război? Suntem noi americanii pregătiți, cu ocazia acestui Crăciun, să participăm la o catastrofă umanitară care va stârni ura față de americani în Yemen pentru generații și care ne va păta numele țării?”, a notat Buchanan.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)