Fostul prim-ministru al Scoției Alex Salmond s-a prăbușit și a murit subit după un discurs ținut în Macedonia de Nord

Aceasta de mai sus este ultima fotografia cu Alex Salmond (centru), înainte ca fostul prim-ministru al Scoției să se prăbușească brusc și să moară subit la vârsta de 69 de ani, transmite DailyMail.
Fostul lider independetist poate fi văzut în centrul unei mulțimi de demnitari după ce a vorbit în cadrul unei conferințe de la Forumul Institutului pentru Diplomație Culturală din Ohrid, Macedonia de Nord, vineri dimineață.
Politicianul care milita pentru independența Scoției a decedat, se pare, în urma unui presupus atac de cord, după ce a susținut un discurs în Macedonia de Nord.
Salmond a condus Partidul Naționalist Scoțian între 1990 și 2000, iar apoi din nou între 2004 și 2014, după care a format partidul ALBA. În această perioadă, el a condus lupta pentru naționalism a țării prin campania "Yes Scotland".
Politicianul a postat pe rețelele de socializare cu doar trei ore înainte de moartea sa subită, lăudând ca de obicei independența Scoției și îndemnându-l pe actualul prim-ministru, John Swinney, să gândească "independent, nu servil".
Ultimele cuvinte ale lui Salmond din mesajul său public au fost: "Scoția este o țară, nu un ținut".
Sir Keir Starmer a adus un omagiu titanului politic, numindu-l o "figură monumentală a politicii scoțiene și britanice" care "lasă în urmă o moștenire de durată".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Alex Salmond
Locații: Macedonia de Nord Marea Britanie Scoția
Subiecte: atac de cord moarte subită
Organizații: Guvernul Scoției
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)