Franța schimbă regulile: Copiii de grădiniță și elevii sub 10 ani nu mai intră în carantină, dacă un coleg e infectat

Autoritățile franceze au decis să renunțe la o parte dintre restricțiile aplicate în școlile primare și grădinițe, ca măsuri de prevenție în contextul epidemiei Covid-19, potrivit Radio France International. „De astăzi(duminică, orele din cele două cicluri de învățământ vor continua să se desfășoare ca de obicei”, a anunțat ministrul Edducației.
Noua regulă, anunțată duminică, este aplicabilă copiilor de 3-10 ani și o înlocuiește pe cea potrivit căreia elevii care au intrat în contact cu o persoană apropiată se pot întoarce la școală doar dacă au fost testați negativ, după ce au stat acasă șapte zile.
Decizia a fost luată după ce biroul consultativ al Înaltului Consiliu pentru Sănătate Publică al Ministerului Sănătății a publicat, săptămâna trecută, o notă potrivit căreia "copiii prezintă puține riscuri de a contacta boala în formă gravă și de a răspândi SARS-CoV-2”. „În prezent, aproape 2.000 de școli sunt închise”, a declarat luni ministrul educației, Jean-Michel Blanquer. „Noul protocol va permite mai puține închideri.”
Odată cu creșterea numărului de cazuri confirmate și cu creșterea internărilor, sindicatele au pus la îndoială motivarea deciziei guvernamentale.
„Puteți spune că copiii prezintă un risc redus de răspândire a bolii, dar nu că nu prezintă niciun risc. În caz contrar, de ce ar fi spus premierul că bunicii trebuie să se abțină să vină să-și ia nepoții de la școală? ” spune șeful sindicatului profesorilor SnuiPP-FSU.
Cifrele Covid-19 publicate duminică seara în Franța indicau 10.569 de cazuri noi, cu o rată medie de infecție care a crescut de la 5,6 la 5,7 la sută în ultimele 24 de ore.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)