Generalul Constatin Degeratu a analizat războiul din Siria. De ce a anunțat Putin retragerea, dar a întețit bombardamentele
Generalul Constantin Degeratu, fost șef al Marelui Stat Major, a analizat mișcările făcute de Rusia în ultimul an în războiul din Siria.
Într-un interviu pentru Digi 24, generalul a vorbit despre strategia lui Vladimir Putin, mai ales că în martie 2016, după aproape șase luni de intense bombardamente rusești, liderul rus anunța că a ordonat retragerea forțelor sale din Siria, motivând că obiectivele au fost în linii mari îndeplinite.
„Intervenția militară a Rusiei în războiul civil din Siria a fost motivată politic de către președintele Putin prin aceea că autoritățile guvernamentale siriene (președinte, guvern, parlament) au solicitat sprijin în baza articolului 51 din Carta ONU (dreptul la autoapărare individuală și/sau colectivă). Obiectivul declarat al intervenției ar fi fost, potrivit oficialilor de la Moscova și Damasc, lupta împotriva terorismului internațional reprezentat de ISIS (ISIL, DAESH), alături de și în sprijunul Forțelor Armate Siriene
În esență, și analitic vorbind, se poate spune că intențiile reale ale Rusiei au vizat o paletă largă, impresionantă, de obiective strategice precum:
- salvarea militară a regimului Bashar-al-Assad care, în vara anului trecut, intrase într-o criză profundă și era pe punctul de a se prăbuși;
- prezervarea controlului guvernamental sirian asupra zonei de litoral (zona preponderent alawită și cea adiacentă), atât pentru asigurarea amprentei ruse la teren cât și pentru împiedecarea constituuirii unui coridor de influență iraniană spre Mediterana;
- demonstrarea capacității de proiectare a forței la nivel de superputere și asigurarea unei prezente permanente în Mediterana de Est;
- contrabalansarea influenței comunității euro-atlantice (americane, britanice, franceze) în procesul de soluționare a crizei siriene și preluarea controlului asupra acestei crize;
- mutarea atenției NATO și Uniunii Europene (oficialități, opinie publică) de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei la o altă problemă, mai fierbinte;
- amplificarea fluxurilor de refugiați pentru exacerbarea crizei generate de amploarea migrației ilegale în Uniunea Europeană;
- destabilizarea Turciei și paralizarea capacității de acțiune a NATO în zona Mării Negre”, a spus generalul Constantin Degeratu pentru Digi 24.

Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Declarație periculoasă adoptată de ONU și cu votul României: VACCINURI DEZVOLTATE ÎN REGIM DE URGENȚĂ în caz de pandemie, COMBATEREA EZITĂRII FAȚĂ DE VACCINARE ȘI EXTINDEREA SUPRAVEGHERII LA NIVEL GLOBAL
Momente dramatice la concertul lui Céline Dion: Diva s-a prăbușit pe scenă în fața a zeci de mii de oameni - VIDEO
Luminița Arhire: CĂLIN GEORGESCU - O BIOGRAFIE DE SUCCES (VIDEO: FILMUL CU REINER FUELLMICH)
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Vladimir Putin
Locații: Siria
Subiecte: Război Siria
Organizații: Armata Rusiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)