Generalul Radev a fost învestit oficial președinte al Bulgariei

Generalul bulgar Rumen Radev, câștigătorul alegerilor prezidențiale desfășurate pe 13 noiembrie, a fost duminică învestit oficial ca președinte al Bulgariei în urma unei ceremonii militare care s-a desfășurat în centrul capitalei Sofia, după ce săptămâna trecută el a depus jurământul în cadrul unei prime ceremonii la Parlament, consemnează Agerpres.
Fost comandant al Forțelor Aeriene bulgare, Rumen Radev și-a întrerupt cariera militară pentru a candida la președinție, susținut de Partidul Socialist. El a învins-o în alegeri pe candidata conservatorilor, Țețka Țaceva, sprijinită de premierul Boiko Borisov, acesta din urmă dându-și demisia după alegeri.
Conform ceremonialului din Bulgaria, președintele a fost învestit cu onoruri militare. Mandatul lui Radev va avea cinci ani, dar el se anunță agitat încă din primele zile, întrucât prima măsură pe care va trebui să o ia este dizolvarea Parlamentului și convocarea alegerilor legislative anticipate — probabil pentru luna martie—, în încercarea de a soluționa criza provocată de demisia guvernului Borisov, rămas deocamdată interimar.
'Am fost martorii a trei decenii de erori, un timp pierdut. Dar nu ne-am abătut de la calea noastră, de la tranziția pașnică înspre o societate membră a Uniunii Europene', a spus Radev în discursul rostit alături de președintele care și-a încheiat mandatul, Rosen Plevneliev, la ceremonia desfășurată în fața Catedralei Alexander Nevski.
'Voi lucra activ împreună cu partenerii noștri pentru o integrare europeană accelerată a Bulgariei, dar în același timp voi apăra drepturile, interesele și demnitatea națiunii și a poporului meu', a continuat noul președinte bulgar. El a subliniat săptămâna trecută, în discursul susținut la ceremonia de depunere a jurământului, că Bulgaria trebuie să rămână în Uniunea Europeană și în NATO, dar să-și apere interesele în interiorul acestor organizații, insistând că 'politica externă a Bulgariei trebuie formulată acasă și susținută în exterior, nu invers'.
Dar în niciunul din discursurile rostite la cele două ceremonii el nu făcut vreo referire la Rusia. În timpul campaniei electorale, Radev s-a arătat îngăduitor față de acțiunea Rusiei de anexare a Crimeii și a susținut relaxarea sancțiunilor occidentale impuse Moscovei, poziții ce au stârnit unele preocupări cu privire la modul în care el va aborda politica externă, deși în Bulgaria atribuțiile președintelui sunt mai degrabă simbolice.
Într-o declarație dată după încheierea ceremoniei de duminică, Radev a enunțat printre principalele probleme ale Bulgariei erodarea democrației, corupția și percepția că justiția este absentă, precum și inegalitățile în creștere dintre bogați și săraci.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)