Germania, PARADISUL imigranților. Populația provenită din rândul imigrației a atins un maxim istoric de 18,6 milioane de persoane în 2016

Politica Angelei Merkel privind refugiații a dat rezultatate. Procentul persoanelor imigrante în Germania a ajuns la 8,5% în 2016, cu un maxim istoric ce a ajuns la 18,6 milioane de oameni, pe fondul crizei refugiaților, transmite Biroul Federal de Statistică, preluat de Reuters.
Potrivit Destatis, puțin peste o cincime din populație — 22,5% din cei 82,5 milioane de locuitori ai Germaniei — se află la prima sau la a doua generație de imigranți, cu cel puțin un părinte născut fără cetățenie germană, scrie Agerpres.
Publicarea cifrelor survine cu mai puțin de două luni înainte de alegerile naționale din 24 septembrie din Germania. Martin Schulz, contracandidatul social-democrat al cancelarului Angela Merkel, a avertizat în legătură cu repetarea fenomenului din 2015, când șefa guvernului de la Berlin a deschis porțile pentru sute de mii de migranți.
Circa 2,3 milioane de persoane din Germania au legături familiale cu Orientul Mijlociu, reprezentând o creștere de aproape 51% din 2011. De asemenea, aproximativ 740.000 de persoane au origini africane, însemnând o creștere de 46% din 2011. Turcii reprezintă cel mai mare procent de persoane cu origini în imigrație în Germania. Vasta majoritate a populației provenite din rândul imigrației are totuși legături cu alte țări europene, conform Destatis.
În Germania au sosit în 2015 și 2016 peste un milion de migranți, dintre care majoritatea plecați din cauza sărăciei și a războiului din Orientul Mijlociu și Africa.
Decizia cancelarului Merkel de a deschide granițele i-a afectat inițial popularitatea și a determinat ascensiunea partidului antiimigrațiionist Alternativa pentru Germania (AfD), dar, de atunci, conservatorii săi și-au revenit în sondaje.
Potrivit AfD, imigranții, în special musulmani, reprezintă o amenințare pentru cultura și securitatea Germaniei, cu toate că rata șomajului este la un nivel scăzut după reunificarea țării și partidul Angelei Merkel a promis electoratului ocuparea deplină a forței de muncă în decurs de opt ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE - DISCURSUL INTEGRAL

La prăbușirea lui Zelenski, un mit găunos frate cu Covidul

Cine e Brigitte? (IV): Jean-Michel și Veronique – Tripla identitate a Primei Doamne a Franței

Cine e Brigitte? (V): Cine l-a creat pe Emmanuel Jean-Michel Macron? - Dezvăluirile unui program de identificare facială

Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei propune împărțirea teritoriului Ucrainei cu România

Cu Zelenski în frunte, Europa e gata să intre într-un Dublu Război: cu SUA și cu Rusia
Recomandările noastre

Cine e Brigitte Macron? (VI): Misterul se elucidează – Cine conduce Franța? – Și cine conduce lumea?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)