Germania vrea să impună o „taxă a moscheilor” pentru a pune comunitățile musulmane sub control
În tentativa de a stopa o potențială influență străină de radicalizare asupra locuitorilor săi musulmani, parlamentarii germani au în vedere o nouă „taxă pentru moschee”, menită să pună comunitățile musulmane sub control.
Multe moschei germane sunt sponsorizate și controlate de-facto din afară. Acum, câțiva parlamentari germani au venit cu ideea de a soluționa ceea ce ei considerăa fi „o problemă” din ce în ce mai deranjantă pentru Berlin în ultimii ani.
Propunerea deputaților implică introducerea unei taxe speciale care trebuie plătită de toți practicanții musulmani din Germania, bani care ulterior ar urma să fie redistribuiți de stat către toate instituțiile religioase islamice înregistrate oficial.
O taxă similară există deja în Germania și în alte țări europene pentru creștinii catolici și evanghelici.
Inițiativa urmărește să sprijine „islamul în Germania să se elibereze de influența statelor străine și să aibă o orientare mai puternică pe plan intern", a declarat Thorsten Frei, lider al Uniunii Democrate Creștine (CDU), partidul cancelarului Angelei Merkel, numind taxa propusă „un pas important în această direcție".
Pe același subiect

Autoritățile din Norvegia avertizează că vaccinarea vârstnicilor împotriva COVID-19 este prea riscantă. Anchetă oficială după ce 29 de persoane în vârstă au murit după vaccinare. UPDATE

Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat

Paradoxul vaccinării. Țările în care se înregistrează mai multe cazuri și decese de când au pornit campania de imunizare. Crește rata de vaccinare, crește și contaminarea

Începe MAREA EPURARE. Studenții de la Harvard cer ANULAREA diplomelor celor care au susținut acuzațiile lui Trump privind frauda electorală. Primul cap a căzut deja la Harvard

Trump: „Mișcarea noastră este de abia la început - The best is yet to come”. Biden - o inaugurare cât o imensă înmormântare

Obamagate. Trump își pregătește răzbunarea
Recomandările noastre

Trump: „Mișcarea noastră este de abia la început - The best is yet to come”. Biden - o inaugurare cât o imensă înmormântare

Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat

Mareșalul Românismului Radu Theodoru a împlinit 97 de ani. La Mulți și Binecuvântați Ani! Crezul lui despre Românul Absolut: „Eminescu este Biblia Românismului!”. INTERVIU: „Românii se vor ridica!”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante
Persoane: Angela Merkel
Locații: Germania
Subiecte: Moschei Religia musulmană Taxe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)