ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un val de frig siberian s-a instalat asupra continentului european, de la Moscova la Paris, unde acest fenomen extrem a provocat deja cel puțin nouă decese în ultimele trei zile.
 
Franța: Două persoane fără adăpost au fost găsite decedate - unul duminică, în orașul Valence, iar celălalt vineri în Regiunea Pariziană. Temperaturile glaciale, accentuate de un vânt puternic care bate dinspre nord-est, sunt prognozate să coboare până la -10 grade Celsius (valoarea resimțită va fi de aproximativ -18 grade Celsius). Marți și miercuri urmează să fie cele mai geroase zile prognozate de meteorologi.

Autoritățile au deschis peste 3.100 de locuri temporare în spații de cazare, suplimentare față de cele existente deja, pentru persoanele fără adăpost. Un astfel de ger întârziat, la sfârșitul iernii calendaristice, nu a mai fost înregistrat în Franța din anul 2005, potrivit Agerpres. 

Belgia: Cu temperaturi prevăzute de la -10 grade Celsius până la -15 grade Celsius în noaptea de miercuri spre joi, primarul din Etterbeek, una dintre cele 19 comune din regiunea Bruxelles, a ordonat arestarea administrativă și plasarea în centre de primire a persoanelor fără adăpost care nu acceptă din proprie voință să părăsească străzile pe timp de noapte, deoarece "riscul vital este major".

Elveția:Temperatura cea mai scăzută, de -28,3 grade Celsius, a fost înregistrată în pasul Ofen, la altitudinea de 1.970 de metri, în cantonul Grisunilor. La altitudini mai mici de 1.000 de metri, recordul a fost de -15,6 grade Celsius, înregistrat la Brusilau, în cantonul Appenzell (nord-estul țării). Luni, la Geneva s-au înregistrat -4 grade Celsius, iar la Berna -8,2 grade Celsius.

Italia: La Roma, zăpada a revenit pentru prima dată după februarie 2012, acumulându-se într-un strat de 3-4 centimetri pe sol și perturbând transporturile. Școlile au fost închise. Municipalitatea a deschis duminică seară trei stații de metrou și o stație feroviară în beneficiul persoanelor fără adăpost, potrivit Agerpres. 

În nordul țării, un meci de fotbal a fost amânat duminică seară din cauza condițiilor meteorologie. Partida ar fi trebuit să se dispute între echipele Juventus Torino și Atalanta Bergamo. 

Germania: Meteorologii au prognozat o scădere a temperaturilor până la -20 de grade Celsius. Pe vârful Zugspitze (2.962 de metri), cel mai înalt pisc montan din Germania, a fost înregistrată în noaptea de duminică spre luni o temperatură de -27 grade Celsius, cea mai scăzută valoare de la debutul acestei ierni, potrivit serviciilor meteorologice.

La Berlin, unde numărul persoanelor fără adăpost este de peste 3.000, refugiile riscă să fie copleșite de numărul solicitărilor de cazare pe timpul nopții, potrivit postului local de radio RBB.

Grecia: În Grecia s-a așternut un  strat de zăpadă, inclusiv în stațiuni din insule și pe continent, pe vestigiile antice.

Zăpada a afectat și mai mulți refugiați care erau cazați în corturi pe insulele grecești. Un cetățean afgan a murit din cauza frigului. 

Turcia: O altă destinație pentru turiști, Turcia a fost la rândul ei lovită de căderi neașteptate de zăpadă, dar și de viscol care a provocat haos pe aeroporturi, fiind anulate multe zboruri. 

Austria:Temperaturile au scăzut până la -23 de grade Celsius la Tamsweg, în apropiere de Salzburg, în vestul țării, potrivit Agerpres. 

Dunărea a înghețat complet pe anumite tronsoane, însă autoritățile au emis un avertisment public, cerând rezidenților să nu patineze pe gheața fluviului.

Bulgaria:La Sofia au fost înregistrate -7 grade Celsius, iar serviciile meteorologice au emis o alertă generală portocalie și roșie - nivelul maximal - pentru Smolyan și Kardzhali, două regiuni din sud, învecinate cu Grecia. Pasurile montane au fost închise pentru camioane, iar traficul a fost perturbat pe aeroportul din Sofia.

Croația: Croația a fost cel mai afectată din cauza - fapt rar - căderilor de zăpadă, duminică, pe coasta Mării Adriatice și în anumite insule, iar temperaturile au coborât luni până la -20 de grade Celsius pe muntele Velebit. La Zagreb s-au înregistrat -10 grade Celsius.

Multe școli au fost închise, iar circulația a fost îngreunată în centrul capitalei croate.
Acest val de frig, denumit "Ursul Siberian", cu temperaturi negative în timpul zilei, urmează să culmineze joi, când temperaturile resimțite vor fi de -17 grade Celsius, potrivit Institutului meteorologic, informează Agerpres. 
 
Marea Britanie: Zăpada a afectat deja estul Angliei și serviciile meteorologice au emis alerte până miercuri, inclusiv.

Această săptămână ar putea fi „cea mai rece" din ultimii ani în această țară.

Suedia: Temperaturile variază de la -5 grade Celsius la Stockholm la -20 de grade Celsius la Ostersund, unde mulți suedezi merg să schieze în timpul liber.

Zăpada a perturbat luni traficul de pe aeroportul Arlanda din Stockholm, iar mai multe trenuri au rămas blocate în vestul țării.

Polonia: Patru persoane au murit începând de vineri seară, ducând la 48 numărul deceselor provocate de temperaturile scăzute începând din luna noiembrie și până la ora transmiterii acestor informații, potrivit autorităților poloneze, potrivit Agerpres. 

Temperaturile au coborât în timpul nopții de duminică spre luni până la -26 de grade Celsius în Goldap, o localitate din nord-estul Poloniei.

Lituania:Trei persoane au murit în ultimele trei zile, potrivit agenției de presă Baltic News Service (BNS). Temperaturile au coborât până la -24 de grade Celsius pe parcursul weekendului recent încheiat.

Rusia: Temperaturi „anormal de reci" sunt înregistrate din weekendul trecut în centrul Rusiei și la Moscova, oscilând de la -14 grade Celsius în timpul zilei la -24 de grade Celsius pe timpul nopții. „Vârful de ger" prognozat încă nu a fost atins, au avertizat meteorologii ruși.