Au trecut exact cinci ani de când Grecia s-a integrat în mecanismul european de sprijin în colaborare strânsä cu Fondul Monetar International (FMI). În acea perioadă de timp datele financiare principale dar şi critice ale ţării erau următoarele: La finele anului 2010 Produsul Intern Brut (PIB) se ridica la 222,151 miliarde. Datoria publică era 148,3 % ca procent al PIB. Şomajul se ridica la 12,5 %. Procentul grecilor care trăiau sub limita sărăciei (venit sub 60% din venitul naţional mediu disponibil) era de 27,6 0/0. 

Politica de austeriatate extremä aplicată ţării din ordinul creditorilor internaţionali în toţi aceşti ani a înrăutaçit mai mult realitatea financiară socială. Astfel, astăzi PIB s-a redus la 186,54 miliarde. Datoria publică a urcat la 176% ca procent al PIB. Şomajul s-a ridicat spectaculos la 26%, Iovind mai ales tinerii, mulţi dintre cei cu studii superioare fiind nevoiţi să emigreze în străinătate. În această conjunctură critică, talente astfel pierdute ar fi putut ajuta ţara. Procentul grecilor care trăiesc sub limita sărăciei este de 34,6 % sau 3.795.100 de persoane. 

În baza datelor expuse mai sus, oricine îşi poate da seama că programul de consolidare bugetară într-o ţară aflată deja în recesiune înainte de anul 2010 a eşuat total şi nu este deloc raţional, din punct de vedere economic social, să se continue aplicarea sa. Această politică bugetară restrictivä şi măsurile de austeritate formează spirala letală datorie - recesiune - austeritate ce exclude orice perspectivă de dezvoltare. 

Astfel, insistenţa observată în aplicarea fermă a programului de austeritate extremă din partea creditorilor va avea într-adevăr efecte tragice pentru ţară. Va conduce la o catastrofă economică totală ce nu se va putea vindeca timp de decenii la o criză umanitară de necrezut pentru nivelul Europei postbelice. 

Numărul oamenilor fără locuinţă loviţi de sărăcie, care au apărut deja pe străzile Atenei, va creşte rapid. Sinuciderile datorate disperării dezamăgirii create de lipsa posibilităţii de supravieţuire vor continua ritmul frenetic de creştere. Copiii care lesinä la şcoală din cauza subnutriţiei vor deveni o imagine obisnuită în viaţa de zi cu zi. 

Întrebarea principală care se pune în această perioadă critică este ce trebuie făcut pentru ca Grecia să iasă din tunelul întunecos al adâncii crize financiare şi să pornească pe calea luminoasă a dezvoltării, a progresului. 

În primul rând, datoria aflată pe umerii economiei elene este uriaşă, insuportabilă, nu se întrezăreşte posibilitatea achitării ei. Deci trebuie ştearsă cea mai mare parte a valorii ei nominale, astfel încât greutatea creditului să se restrângă la o valoare sub 100% pentru a deveni viabilă, printr-o tehnică care în acelasi timp nu va păgubi celelalte popoare europene. Achitarea datoriei rămase trebuie legată de "Clauza dezvoltării", astfel încât datoria să se acopere ca urmare a dezvoltării nu datorită unui eventual excedent bugetar. 

În al doilea rând, este necesară restructuarea producţiei ţării axata pe: a) echilibrarea viabilă a balanţei curente de plăţi prin intermediul schimbării gamei produselor realizate în ţară, dând astfel vigoare, prin orientarea spre export, multor ramuri ale economiei elene. b) industrializare prin aplicarea unei politici industriale pe termen lung prin dezvoltarea cercetării locale şi fabricarea unei game largi de produse cu înalta valoare adăugată. Sectorul de prelucrare este deosebit de critic deoarece este imposibil ca o ţară să spere să urce în lantul de valori în diviziunea globală a muncii fără crearea bazei necesare de prelucrare care include în primul rând fabricarea de produse industriale finite. c) punerea unui accent deosebit pe turism, la care Grecia dispune de un puternic avantaj comparativ, dar si pe transportul maritim — Grecia are cea mai mare flotă comercială din lume - desigur pe agricultură pentru acoperirea necesităţilor sociale de bază d) exploatarea eficientă a materiilor prime - cum este bauxita din care se produce aluminiu - a eventualelor mari zăcăminte de petrol atât din Marea Egee cât în Marea Ionicä.  

În al treilea rand, este necesara cladirea unui stat modern eficient raţional ce va funcţiona cu onestitate şi nu va pune nenumărate obstacole birocratice în faţa dezvoltării activităţilor de afaceri, precum lupta eficientă cu "Hydra” corupţiei şi a evaziunii fiscale, încât sa fie anulate efectele financiare, sociale, politice, multiple pe care le produce să fie atribuită dreptatea fiscală. Efectele financiare sunt legate pe de-o parte de prejudiciile finanţelor statului iar pe de alta parte de influenţele negative asupra sectorului privat. Atunci când se consolidează concepţia ca numai prin mită dată persoanelor ce deţin functii cheie în administraţia publică să se poată ajunge la obţinerea rezultatului dorit, investitiile sunt descurajate, concurenţa sănătoasă se alterează, întreprinderile care nu participă la astfel de actiuni ilegale imorale sunt condamnate să se ofileasca. Impactul social politic al corupţiei este deasemenea foarte serios. Coruptia creează cetăţenilor nemultumire, descurajare, un sentiment intens de prăbuşire a valorilor. Se consolidază concepţia că nimic nu funcţionează corect, că cetăţeanul cinstit este nedreptăţit. Institutiile sunt subminate, destabilizate în final în ochii cetăţenilor, regimul democratic este defăimat. Instituirea imediată a unui sistem fiscal just ce nu va încuraja sau scuza evaziunea fiscală va contribui hotarâtor la crearea constinţei fiscale a contribuabilior, deci la cresterea importantă a veniturilor publice.  

Aceste puncte de vedere trebuie puse în practică fără întârziere astfel încât Grecia să iasă din starea de comă creată de recesiune, să fie condusă la mult dorita luminä a dezvoltarii, departe de politicile sălbatice aplicate până acum.

Cetăţenii europeni pe de altă parte trebuie să fie solidari cu drama poporului grec, care a fost transformat în ultimii ani în cobai, dat find ca majoritatea covârsitoare a banilor împrumutati de sectorul public elen nu ajunge la contribuabilii greci ci la bănci, fie pentru achitarea datoriilor, fie pentru recapitalizarea bancilor elene, recapitalizare al carei cost, în mare masură, cade pe umerii contribuabililor. 

În concluzie, Grecia nu rezistă să mai continue politica de austeritate pentru ca a atins ultimele limite, dat fiind că atât nivelul de trai cât demnitatea poporului grec s-au prăbuşit în final. Acest lucru trebuie înteles de catre creditori. Altfel, momentul conflictului rupturii nu va întârzia.