E ceva putred în Groenlanda, se spune în aceste zile în Danemarca. Pentru că alegerile de mâine, 24 aprilie, în cea mai mare insulă din lume, sunt privite la Copenhaga drept un referendum secesionist, ziarele daneze vorbind despre un așa numit Greenxit sau despre „Catalonia boreală”.

Dacă vor triumfa forțele care împing spre ieșirea imediată a Groenlandei din Regatul Danemarcei, și care reprezintă 98% din teritoriu, așa cum indică unele sondaje de opinie, există riscul deschiderii unei noi crize internaționale. Chiar dacă  Kalaallit Nunaat, așa cum numesc inuiții Ținutul Nordic, este locuit de doar 57.000 de oameni, adică mai puțin decât capacitatea Arenei Naționale.

ImunoMedica


Pentru că, în funcție de ce se întâmplă în Nuuk, capitala minusculă a Groenlandei, implică interese globale - Europa, Statele Unite, NATO și China. Accelerarea spre independența totală - aspirație care unește toate partidele - se datorează transformării copleșitoare a Arcticii din cauza schimbărilor climatice și topirii ireversibile a ghețarilor.

În „Noua Arctică” s-a pornit deja o cursă, în plină desfășurare, pentru cucerirea bogățiilor imense la care tot mai mulți actori geopoilitici vor să aibă acces.  Așa că acest ținut aflat până mai ieri într-un con de umbră s-a tranformat dintr-o dată în scena intereselor geopolitice ale mileniului al treilea. Groenlanda, un teritoriu danez, a câștigat treptat libertatea de autoguvernare (în afară de politica externă și de apărare,  aflate încă în mâinile autorităților de la Copenhaga), se află în centrul disputei cu capitalul său geografic strategic, dar mai ales pentru că este considerată o comoară minieră care conține rubine, smaralde, diamante, aur, uraniu, zinc, petrol, gaz.

Potrivit estimărilor știintifice realizate în ultimii ani de institutele americane, insula are în apele sale importante rezerve de hidrocarburi, în special la Polul Nord, care alimentează ambițiile ca pe fondul încălzirii climatice, din ultimii ani, să se faciliteze exploatările.

Deși pescuitul reprezintă încă 90% din PIB și din exporturi, inuiții, afectați de șomaj și de degradarea socială, intenționează să-și cumpere biletul spre libertate cu minele pline de zăcăminte prețioase. Deciși să se rupă definitiv din Regat, care contribuie cu 500 de milioane de euro pe an pentru o bunăstare minimă (cu siguranță nu aceeași și pentru scandinavi),  inuiții vor să concesioneze aceste comori canadienilor, australienilor, sud-africanilor și în special chinezilor.

Pentru mica Danemarca va fi însă greu să-și piardă, prin Groenlanda, rolul de putere arctică europeană, singura țară care menține UE legată de oportunitățile de dezvoltare din regiune. O regiune unde se găsesc locuri de pescuit imense, noi rute comerciale, unde se poate construi orice.

Groenlanda a ieșit, în urmă cu treizeci de ani, din Uniunea Europeană, fiind singurul precedent al Brexit-ului. Acum însă, ultima speranță a Bruxelles-ului este că Groenlanda va decide să adere la blocul comunitar ca  un stat independent. În ciuda deschiderilor comerciale din ultimii ani, pornind de la angajamentul lui Antonio Tajani, în calitate de comisar pentru industrie, de a menține Europa în jocul minier și de miliarde cheltuite ca despăgubiri pentru acțiunile achiziționate în domeniul pescuitului, inuiții, și de stânga și de dreapta, privesc  mai mult spre China, o putere care se definește ca fiind „aproape arctică” și care a anunțat recent dezvoltarea unui  „Drum polar al mătăsii”.

Groenlanda devine deja, încet-încet, sediul central al Beijingului în Marele Nord. În insulă au fost investite deja circa douăzeci de miliarde de euro, fiind dechise mine de zinc, fier, uraniu și metale rare, la care se adaugă construirea a trei aeroporturi și  a unei mari baze științifice.

Miniștrii inuiși sunt primiți în mod regulat, la cel mai înalt nivel, de guvernul chinez, în pofida iritării Washington-ului și a indigării politicienilor de la Copenhaga. Iar China nu se sfiește deloc să opereze în Groenlanda așa cum a făcut-o în Africa, ignorând statutul unei insule încă teritoriu danez și prima bază militară strategică americană din emisfera nordică.

Încă din vremea războiului rece, Groenlanda a fost un avanpost al Pentagonului în această regiune a Europei. Baza Thule, aflată la 800 de kilometri de Polul Nord, este echipată cu un sistem radar de apărare antirachetă care să poată proteja Statele Unite și Europa, dar, de asemenea, controlează multe din operațiunile din Orientul Mijlociu (capturarea lui Saddam Hussein ar fi fost ghidată de americani din acest ținut al ghețurilor).

Un politician inuit, fost ministru de externe, Vittus Qujaukitsoq,  liderul unui partid conservator, anunță nu doar secesiunea de Danemarca, ci, de asemenea, închiderea bazelor americane și ieșirea din NATO. Iată de ce, la Washington, la Bruxelles, Beijing și Copenhaga, votul din Groenlanda, de care până acum câțiva ani nimeni nu ar fi părut interesat, este urmărit cu sufletul la gură.