Guvernul Orban a decis: Studiile de gen vor fi eliminate din universitățile din țară: „Studiile de gen, la fel ca marxism-leninismul, pot fi considerate mai degrabă o ideologie decât o știință”

Budapesta duce războiul împotriva miliardarului George Soros pe toate fronturile. După ce în vară, parlamentul ungar a adoptat legea supranumită „Stop Soros”, care îi incriminează pe avocații și activiștii ce oferă ajutor refugiaților în căutare de azil, guvernul Orban aplică o nouă lovitură Universității Central-Europene (CEU), fondată de Soros. Una majoră, pentru că vizează studiile privind teoria genului.
Astfel, studiile de gen vor fi eliminate din toate universitățile ungare începând cu anul universitar care începe în 2019, conform unui decret semnat marți de premierul Viktor Orban, transmite portalul ungar ma.hu, citat de agenția EFE, potrivit Agerpres.
Conform decretului privind „specializările în universitățile din Ungaria”, începând de anul viitor aceste instituții de învățământ nu vor mai putea organiza examene de admitere pentru studii de gen, dar cursanții care în prezent urmează astfel de studii vor putea să le continue până la absolvire.
Guvernul ungar consideră această specializare universitară ca fiind mai degrabă o ideologie decât o știință, motiv pentru care a decis interzicerea ei.
„Studiile de gen, la fel ca marxism-leninismul, pot fi considerate mai degrabă o ideologie decât o știință, astfel că este de discutat dacă sunt adecvate învățământului universitar”, explica, în martie 2017, secretarul de stat ungar pentru educație, Bence Retvari. „Un om se naște bărbat sau femeie, din acest motiv guvernul spune 'nu' genurilor sociale', a indicat la rândul său executivul de la Budapesta.
Eliminarea acestei specializări va afecta Universitatea Eötvös Lorand din Budapesta (ELTA), cea mai mare din Ungaria, dar și Universitatea Central-Europeană (CEU), fondată de George Soros, ambele oferind diplome în studii de gen.
Apărută în Statele Unite și bazată pe o abordare feministă, această specializare prezintă dintr-o perspectivă interdisciplinară cum conceptul de gen, definit ca o construcție socială, influențează relațiile interpersonale, gândirea și însăși ideea de putere, printre alte aspecte.
Pe același subiect

LISTA PRINCIPALILOR PSIHOPAȚI AI LUMII. Dr. Damian Baciu oferă sinteza Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctorat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Av. Gheorghe Piperea: Începutul sfârșitului pentru regimul Zelensky

Tucker Carlson: Cum se produce în mod artificial Foametea

NEOBRĂZATA UCRAINĂ: Comunicatul impertinent al Ambasadei Ucrainei la București în care se susține că prin ștergerea identității naționale și interzicerea școlilor în limba română le sunt respectate drepturile minorităților la standarde europene

Un Nürnberg 2 al Dictaturii și Genocidului COVID ar putea începe de la Antipozi

Dezvăluirile-bombă făcute de Project Veritas despre Pfizer și producerea variantelor virusului Covid, ignorate de presa neo-anti-vaccinistă și vechio-vaccinistă din România. VIDEO TRADUSE ÎN ROMÂNĂ
Recomandările noastre
Persoane: Viktor Orban
Locații: Ungaria
Organizații: Central European University
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)