Guvernul german „amenință” statele care refuză repatrierea cetățenilor lor din Germania

Guvernul german a amenințat că nu va mai acorda ajutor pentru dezvoltare statelor care refuză repatrierea cetățenilor lor, ale căror cereri de azil au fost respinse în Germania, date fiind disfuncționalitățile apărute cu autorul recentului atentat de la Berlin.
Anis Amri a solicitat azil în Germania, dar cererea i-a fost respinsă. Autoritățile de la Berlin au vrut să-l trimită acasă, dar nu au avut cum în lipsa unui document de identitate valabil.
Berlin reproșează acum Tunisului că a refuzat timp de mai multe luni să recunoască naționalitatea tânărului și a împiedicat astfel repatrierea sa. Mii de persoane aflate în aceeași situație sunt acum pe teritoriul Germaniei.
„Cei care nu cooperează suficient nu pot spera să beneficieze de ajutorul nostru pentru dezvoltare”, a avertizat Sigmar Gabriel, vicecancelarul german, într-un interviu acordat pentru Der Spiegel și citat de AFP.
Ideea a fost susținută de Thomas de Maiziere, Ministrul german de Interne, într-o intervenție pentru postul TV ARD.
Vizate sunt mai ales Tunisia, stat din care provenea atentatorul de la târgul de Crăciun din Berlin, și, în general, statele din Magreb.
De asemenea, guvernul german dorește să îi plaseze mai sistematic în arest preventiv, în așteptarea expulzării lor din țară, pe străinii considerați ca islamiști periculoși și a căror cerere de azil a fost respinsă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)