Hienele Progresismului au tăbărât s-o sfâșie pe Regina moartă

La doar câteva ore după moartea Elisabetei a II-a, radio BBC 4 a comentat că „monarhia este contrară diversității”, pentru că este un „privilegiu moștenit al albilor”.
BBC, difuzorul național britanic, devenit de multă vreme o goarnă a progresismului deșănțat, nu a rămas insensibil la valul de postări „anti-rasiste” de pe Twitter, care au acuzat-o pe Elisabeta a II-a de „colonialism”.
Să amintim că aceasta s-a suit pe tron în 1952, când începuse deja un amplu program de „decolonializare” a lumii.
Deși nu a mers atât de departe ca profesoara de lingvistică Uju Anya, de la Universitatea Carnegie Mellon, care, atunci când s-a anunțat înrăutățirea stării de sănătate a Reginei, i-a dorit acesteia pe Twitter o suferință „atroce” și o moarte în „agonie”
BBC a lansat în eter un mesaj „antirasist” pe un ton apropiat.
Nu trecuseră decât câteva ore de la decesul Suveranei, când programul BBC 4 a atacat legitimitatea monarhiei.
„Regalitatea este contrară valorilor societății”, respectiv „egalitate, diversitate, inclusivitate”, a arătat radioul național, în timp ce monarhia înseamnă„privilegii ale albilor, moștenite”, contrare cu societatea „multiconfesională, multietnică”.
Radioul cu pricina a mai afirmat că „această familie albă, privilegiată, aflată în vârful societății britanice, se află atât de mult în contradicție cu locul multietnic, incluziv, care este Marea Britanie”.
They can't give it a rest with the "diversity" and "white privilege" crap for 5 fucking minutes on the day the Queen of England dies.
— Paul Joseph Watson (@PrisonPlanet) September 8, 2022
It's a cult. And this is our national broadcaster. pic.twitter.com/jI9Nk0XB7L
Tot la câteva ore după moartea Elisabetei a II-a, New York Times a scris:
„Regina a contribuit la ocultarea unei istorii însângerate a colonizării, ale cărei proporții și moștenire nu au fost recunoscute în mod corect.”
In Opinion
— The New York Times (@nytimes) September 8, 2022
"We should not romanticize her era," writes Maya Jasanoff, a professor of history at Harvard, in a guest essay. "The queen helped obscure a bloody history of decolonization whose proportions and legacies have yet to be adequately acknowledged." https://t.co/3UIf76SriF
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Regina Elisabeta a-II-a
Locații: Marea Britanie
Subiecte: moartea Reginei Elisabeta
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)