Cea de-a doua dezbatere dintre Donald Trump și Hillarry Clinton s-a încheiat. Replici acide între cei doi pretendenți la președinția SUA

La cea de-a doua dezbatere din campania pentru alegerile din 8 noiembrie, candidații la președinția Statelor Unite Hillary Clinton și Donald Trump s-au întâlnit duminică seara la Universitatea Washington din St. Louis din statul Missouri. De asemenea, acolo au fost invitate și diverse persoane, cetățeni americani, care le-au adresat întrebări celor doi candidați la președinția SUA, conform Agerpres.
A fost o dezbatere foarte dură și potrivit specialiștilor una din cele mai violente care au existat vreodată. Va urma o a III-a și ultimă dezbatere care se anunță a fi una cu scântei.
Înainte cu două ore de a începe dezbaterea, Trump a organizat la St. Louis o conferință de presă împreună cu femeile care îl acuză de hărțuire sexuală pe fostul președinte Bill Clinton sau de agresiune pe soția acestuia în perioada în care era procuror.
„Aceste patru femei foarte curajoase au cerut să fie aici", a declarat Donald Trump, alături de Juanita Broaddrick, Paula Jones, Kathleen Willey și Kathy Shelton.
Pentru echipa de campanie a lui Hillary Clinton, conferința de presă organizată de Donald Trump nu a reprezentat o surpriză, fiind este „un act disperat" și „un truc" pentru a abate atenția de la adevăratele probleme.
În momentul intrării pe scenă, cei doi candidați și-au zâmbit, însă nu și-au dat mâna.
Întrebat de prezentatorul CNN Anderson Cooper despre afirmațiile sale sexiste și obscene făcute în 2005, dezvăluite vineri, Donald Trump a răspuns că a fost „o discuție de vestiar", dar „nu este mândru de ce a făcut" El a adăugat că are „mult respect pentru femei", după care a promis că va învinge gruparea jihadistă Stat Islamic.
Invitată să reacționeze, Hillary Clinton a afirmat că înregistrările dezvăluite vineri „reprezintă exact cine este" Donald Trump.
În cele din urmă, Donald Trump l-a atacat pe fostul președinte Bill Clinton. „El a maltratat femeile. Hillary le-a atacat, patru dintre ele sunt aici în seara asta", a spus el.
După ce a respins acuzațiile lansate de Donald Trump în legătură cu soțul ei, Hillary Clinton a dat asigurări că sunt false și a citat-o pe actuala primă Doamnă, Michelle Obama: „Când încearcă să coboare discuția, încearcă să o ridici".
Hillary Clinton a contraatacat și l-a acuzat pe Trump că l-a criticat pe tatăl unui soldat musulman ucis în Irak, a insultat un judecător, și-a bătut joc de un reporter cu dizabilități, fără să își ceară scuze vreodată.
Candidatul republican a promis că, dacă va fi ales, va numi un procuror special pentru a efectua o anchetă în legătură cu Hillary Clinton și să facă lumină în afacerea e-malurilor private din perioada în care a ocupat funcția de secretar de stat.
„Dacă câștig, voi da ordin ministrului meu de justiție să numească un procuror special ca să facă lumină în legătură cu situația ta, pentru că niciodată nu au fost atâtea minciuni, atâtea lucruri ascunse", a afirmat el.
„A fost o greșeală. Am folosit un cont privat. Îmi asum vina. Îmi pare rău. Dar după mai mulți ani de anchetă nimic nu a arătat că cineva s-a folosit de e-mailurile pe care le-am trimis", a răspuns Hillary Clinton.
Întrebat în legătură cu neplata impozitelor, Trump a afirmat că „s-a descurcat pentru a nu plăti". „Ca toți donatorii lui Hillary", a punctat el.
„Timp de 30 de ani, ea nu a făcut nimic. Ea nu face decât să vorbească (...) Și are o capacitate defectuoasă de a face aprecieri în legătură cu impozitele, cu Siria, Irakul", a mai atacat Donald Trump, aducând discuția spre politica internațională.
În pofida numeroaselor atacuri de o parte și de alta, dezbaterea s-a încheiat cu un frază simpatică de la adversar la adversar. Donald Trump a surprins salutând personalitatea combativă a lui Hillary Clinton care, la rândul ei, a spus că un lucru pozitiv în favoarea lui sunt copiii săi. După schimbul de complimente, la final cei doi și-au strâns mâinile.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump Hillary Clinton
Locații: SUA
Subiecte: Alegeri SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)