Dacă electoratul american nu s-a lăsat impresionat de propaganda multiculturalistă de sorginte neo-marxistă care susținea că alegerea lui Donald Trump ar putea provoca un război civil și o schimbare radicală a politicii externe în sensul orientării spre Rusia, electoratul francez, tributar în bună parte lozincii vechi de peste 200 de ani "Libertate, Egalitate, Fraternitate” pare să fie mai receptiv la acest gen de propagandă. 

Potrivit sondajelor, partidele de stânga și de dreapta și-au declarat susținerea în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale pentru Emmanuel Macron, fost socialist, actualmente apărator al intereselor marii finanțe, cu scopul de a împiedica venirea la putere a așa numitului extremism de dreapta, reprezentat de Marine le Pen. 

Nu știu dacă victoria candidatei Frontului Național ar fi în interesul Franței, mai ales că Marine le Pen a declarat în campania electorală că va scoate țara din UE dacă va ajunge la Palatul Elysee, însă eticheta pusă formațiunii politice pe care o conduce și, în general, partidelor de orientare naționalistă, mi se pare exagerată și rău voitoare. Potrivit dicționarului, termenul extremism se traduce prin atitudine a unor curente, mișcări, persoane politice care pe baza unor opinii, idei, păreri, exagerate, unilaterale încearcă prin măsuri violente sau radicale programul lor.

 

Ori nu știu dacă în cei 45 de ani de activitate politică, Frontul National a încercat să ia puterea prin forță ori să răstoarne ordinea de stat prin acțiuni violente, așa cum a încercat, de pildă, Partidul Comunist Francez, pe care nimeni nu-l consideră oficial extremist, în mai 1968. În plus, care ar fi opiniile, ideile, părerile exagerate pe care partidul doamnei Le Pen încearcă să le impună?  Anti-globalizarea, anti-UE? Franța a francezilor? 

Oricât de nepotrivite ar părea aceste idei pentru un sistem care are la bază Corectitudinea Politică, ele nu exprimă o gândire de tip totalitar, ci o altă viziune asupra ordinii mondiale decât aceea promovată de hipsteri.