Hollande va candida din nou

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Stéphane Le Foll, un apropiat al președintelui François Hollande, s-a declarat convins că acesta va candida pentru un nou mandat, subliniind însă că decizia îi va aparține actualului șef de stat, scrie cotidianul La Libre Belgique, în ediția online.
„Eu unul nu am nicio îndoială, (însă) el va fi cel care o va spune”, a declarat Le Foll miercuri la posturile BFMTV și RMC.
„El este cel care va anunța și data, și decizia”, a indicat purtătorul de cuvânt, fără a confirma data de 10 decembrie avansată de liderul senatorilor socialiști, Didier Guillaume, un alt apropiat al președintelui.
„Nu cred deloc că s-a vorbit despre o dată”, a explicat el.
Întrebat în legătură cu o eventuală candidatură a lui Manuel Valls, Stéphane Le Foll l-a descris pe acesta drept un prim-ministru „eficace, angajat și întotdeauna foarte determinat”. „Respect faptul că Manuel Valls consideră că are și capacități (...), în același timp există un președinte al republicii și el este cel care a fost ales în 2012. Și el este cel care va decide”, a declarat Le Foll.
Potrivit unui sondaj publicat în octombrie, Francois Hollande ar putea pierde nominalizarea din partea socialiștilor pentru alegerile de anul viitor, fiind devansat de Arnaud Montebourg, fost ministru al industriei.
Sondajele îl dau de mai multă vreme pe Hollande perdant în fața oricărui adversar probabil în scrutinul prezidențial, însă ancheta BVA-Salesforce îl arată învins de Montebourg — cu o linie marcant de stânga — în competiția internă a Partidului Socialist, care va avea loc în ianuarie.
François Hollande, în vârstă de 62 de ani, se află la cea mai scăzută cotă de popularitate atinsă de un președinte francez. El nu și-a declarat deocamdată în mod oficial candidatura, un anunț fiind așteptat în luna decembrie.
Viitorul președinte francez va fi ales probabil într-un al doilea tur de scrutin, în care se prevede că vor accede candidatul de centru-dreapta (cel mai probabil, fostul premier François Fillon) și președinta Frontului Național (extrema dreaptă), Marine Le Pen.
În mai 2012, François Hollande l-a învins pe președintele de atunci, Nicolas Sarkozy, o victorie care l-a trimis pentru cinci ani la Elysee.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: François Hollande
Locații: Franţa
Subiecte: Alegeri prezidențiale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)