Hong Kong: Peste două treimi dintre cetățenii cu drept de vot au participat la alegerile locale, mobilizându-se la vot pe fondul nemulțumirilor civice din ultimele luni

Participarea la alegerile locale de duminică din Hong Kong a depășit 70%, a anunțat Comisia Electorală, confirmând o mobilizare record a alegătorilor, după șase luni de contestare fără precedent în fosta colonie britanică, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Au votat circa 2,94 milioane de persoane, din 4,13 milioane de alegători înregistrați, cu mult peste 47% dintre cetățenii cu drept de vot din Hong Kong, participanți la scrutinul precedent din 2015.
Potrivit AFP, mișcarea pro-democrație a determinat o participare masivă la votare, pentru a crește presiunea asupra autorităților locale pro-Beijing din teritoriul semi-autonom Hong Kong.
Rezultatele votului indică un avans al forțelor pro-democrație în alegerile pentru consiliile districtuale din Hong Kong, acestea obținând 201 din primele 241 de fotolii de consilier declarate, în timp ce candidații pro-Beijing au obținut doar 28, potrivit BBC.
Conform Digi 24, peste 1.100 de persoane candidează pentru cele 452 de locuri din consiliile districtuale din acest teritoriu. Cu toate că poziția de consilier districtual nu este una de importanță majoră, aceste alegeri sunt considerate a fi echivalente cu un referendum privind măsurile actualei conduceri politice de la Hong Kong, pe fondul protestelor desfășurate în acest teritoriu în ultimele 6 luni, ca reacție la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală.
Sute de mii de oameni au participat la protestele din Hong Kong în ultimele 6 luni, pe fondul temerilor creșterii influentei din partea Beijingului, în pofida promisiunilor de semi-autonomie până în 2047, sub formula „o singură țară, două sisteme”, informează Libertatea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Carrie Lam
Subiecte: alegeri districtuale proteste Hong Kong
Organizații: BBC
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)