ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un bărbat din orașul american Chicago este în stare critică după ce a fost împușcat de mai multe ori în timp ce făcea o transmisiune video în direct pe o rețea de socializare, în ceea ce pare a fi o reglare de conturi între membri ai lumii interlope, informează Fox News.

Incidentul armat a avut loc pe o stradă din cartierul West Englewood, în orașul Chicago.

Un bărbat de 31 de ani făcea o transmisiune video în direct pe Facebook din fața unui magazin. În timp ce se filma, bărbatul a fost împușcat de mai multe ori de un membru al unui grup infracțional, potrivit Mediafax.

Victima a suferit răni multiple și este în stare critică. Poliția americană investighează circumstanțele producerii incidentului.