Ieșirea din UE se poate amâna! Sentință istorică a Curții de Justiție a UE: Marea Britanie poate REVOCA unilateral BREXIT-ul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis luni o hotărâre care aruncă incertitudini asupra viitorului ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar și asupra guvernului May. Conform hotărârii CJUE, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este liber să revoce în mod unilateral notificarea intenției sale de retragere din UE, scrie site-ul Il Post.it.
Decizia de a revoca Brexit-ul ar fi o opțiune ”suverană”, a susținut instanța europeană, care care face acest anunț cu doar o zi înainte de votul în Camera Deputaților asupra acordului Brexit al premierului Theresa May.
Curtea s-a pronunțat asupra unui recurs depus de membrii Parlamentului britanic, Parlamentului scoțian și Parlamentului European. Solicitarea reclamanților a fost aceea de a vedea dacă notificarea de retragere prevăzută la articolul 50 din tratat ar putea fi retrasă în mod unilateral de către statul membru care a decis să nu respecte ieșirea din UE.
La începutul lunii octombrie, Curtea Supremă a Scoției a anunțat că a sesizat Curtea de Justiție a UE pentru o hotărâre preliminară cu privire la posibilitatea ca Marea Britanie să poată revoca unilateral decizia de a ieși din Uniunea Europeană.
Deputați scoțieni reprezentând circumscripții care, la referendumul din iunie 2016, au votat masiv pentru menținerea Regatului Unit în UE, au înaintat o petiție, în tentativa de a dovedi că acesta are o opțiune unilaterală de a rămâne în blocul comunitar.
Pe scurt, Curtea de Justiție a Uniunii Europene lansează acum o nouă portiță pentru Regatul Unit: până la 29 martie 2019 - și chiar peste această dată, în cazul extinderii negocierilor - poate decide dacă vrea să renunțe la Brexit. Cărțile se află, deci, în mâna britanicilor pro-europeni care vor strânge rândurile.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
TAXA & PALMA: Macron își dă importanță și primește o scatoalcă răsunătoare de la Trump – Care sunt statele invitate să facă parte din Consiliul de Pace
Diplomația lăsată de izbeliște: Europa se pregătește de război
Revoltă totală în MApN. Militarii români au transmis SUA că vor refuza să lupte în Groenlanda
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Theresa Mary May
Locații: Marea Britanie
Organizații: Curtea de Justitie a Uniunii Europene
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)