În Regatul Unit și uniformele școlare au devenit „gender”. Cel mai mare furnizor va comercializa DOAR uniforme „neutre de gen”

Unul dintre cei mai vechi și mai mari furnizori independenți de uniforme școlare din Marea Britanie nu le va mai comercializa pentru băieți sau fete. În schimb, uniformele vor fi promovate ca „neutre de gen”, eliminând până și ambalajul în care culoarea poate face o diferență de gen, scrie The Guardian.
Este vorba de Stevensons, compania care vinde uniforme din anul 1925 și asigură veșmintele școlare pentru mai bine de 500 de școli independente și de stat la nivel național, inclusiv colegiul Eton, școala de fete St Paul, corala școlii Catedrala Westminster, școala militară regală a Ducelui de York și școala Royal Ballet.
Șeful companiei a explicat de ce a fost luată această decizie:pentru a răspunde la ”îngrijorările” școlilor. „Am toată simpatia față de mișcarea pentru o uniformă școlară neutră de gen și suntem pe cale de a elimina toate referințele, directe și indirecte, la băieți și fete, în produsele pe care le vindem”, a declarat Mark Stevenson, directorul general al companiei lansate de bunicul său. „Dar când școlile ne sună pentru a discuta această problemă, prima mea întrebare este dacă propriile lor reguli impun uniforme neutre de gen. Noi vindem doar uniforme dictate de școlile respectiv și, uneori, se dovedește că propriile lor orientări sunt în continuare specifice genului”, a adăugat șeful companiei.
Între timp, liberal-democrații au pregătit un proiect de lege prin care școlilor urmează să li ordone să permită copiilor să poarte uniforme neutre de gen. Layla Moran, purtătorul de cuvânt al formațiunii, cea care a depus proiectul de lege pe acest subiect în parlament, susține că actualele reguli sunt „total depășite” și că „este timpul să construim o cultură a acceptării în școlile noastre”.
Școlile din Țara Galilor au adoptat deja o politică pe placul ideologiei gender, ceea ce înseamnă că nu pot aplica coduri vestimentare separate. Decizia a fost luată în 2018, când mai mulți părinți au susținut că politicile uniformei pentru băieți sau pentru fete sunt „prea stricte”.
Dar astfel de mișcări nu au fost binevenite peste tot: părinții și elevii școlii din Lewes, East Sussex, au organizat proteste în fața școlii, după ce pantalonii au devenit obligatorii pentru toți elevii.
În 2017, John Lewis, una dintre cele mai mari companii de retail din Marea Britanie, a lansat o gamă de haine pentru copii, „neutre” din punctul de vedere al genului, devenind primul retailer din Marea Britanie care elimină etichetele „băieți” și ”fete”.
Pe același subiect

În aceste zile, în America se joacă soarta Marii Revoluții Mondiale

Cine are interesul să provoace Foamete? - „Molima” care distruge fabricile de alimente

Un hăndrălău de 29 de ani care se prezintă drept femeie transsexual/ă a bătut o puștoaică de 13 ani la o competiție feminină de skateboarding din New York și a încasat premiul cel mare

Dialog halucinant Putin - Macron surprins de un ziarist: SUNT LA SALĂ ACUM. DRAGUL NOSTRU COLEG ZELENSKI TE MINTE!

Sentința care aruncă în aer America: Avortul NU este un Drept Constituțional - Trump: „Dumnezeu a luat această decizie!”

Rămas paralizat după injectarea cu serul AstraZeneca sigur și eficient și externat după 420 de zile de spitalizare, un fost agent de pază și securitate vorbește: Am făcut doar ceea ce Guvernul ne-a spus să facem. Regret că am făcut vaccinul
Recomandările noastre

CINE L-A ACOPERIT PE BĂSESCU LA CNSAS 14 ANI? Germina Nagâț, într-o comunicare transmisă ActiveNews, dezavuează Concluziile Anchetei CNSAS, care demonstrează că ea a știut de TOATE documentele încă din 2005-2008 ca șefă a Direcției de Investigații

În plină revoluție Satanistă pentru „Dreptul de a Ucide Pruncii”, Papa Francisc binecuvântează Avortul
Locații: Marea Britanie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)