ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-o postare pe FB vorbeam despre revoluțiile portocalii în desfășurare în Venezuela, România, Algeria, Serbia, Ungaria și Polonia. Evident, în faze diferite și cu ritmuri diferite. Dar cu aceiași organizatori: armatele de mercenari media, politici și militari din statele occidentale, în frunte cu SUA, aflate la rândul lor la comanda mafiei bancare globaliste.

Înainte de a prezenta evenimentele din Serbia, să ne oprim o clipă asupra a ceea ce unește toate aceste state aflate astăzi în colimatorul organizatorilor noii ordini mondiale: ele sunt colonii, dar nu de tot, nu complet, mai există un segment politic, care are propriile interese și care încearcă, cu motivații morale și/sau imorale, să păstreze această ultimă redută a suveranității naționale. Sunt respinse și condamnate cu furie de către instituțiile internaționale ale mafiei bancare globaliste (vezi, UE, ONU) politicile pro-identitare, proviață, anti neo-marxism sexual, refuzul amestecării rasiale prin primirea migratorilor, dimensiuni care califică politica acestor state ca fiind într-o măsură mai mică sau mai mare îndependentă. 

În toate loviturile de stat portocalii un rol important l-a avut și îl are media, cea care pregătește terenul, lansează primele diversiuni, vine cu concluzii definitive fără dovezi sau din dovezi false, îi numește pe cei buni și pe cei răi după cum urmează directivele venite din afară, îndeamnă la revoltă și participă efectiv la lovitura de stat.
În Serbia sunt manifestații începând din decembrie 2018 împotriva actualei puteri și, cu precădere, a președintelui Vucici. Demonstațiile au început ca urmare a unui așa-zisei agresări de către necunoscuți a unui politician de opoziție Borko Stefanovici liderul unui mic partid de stânga. 

Divizia media a loviturii de stat

Analiza punerii în scenă a acestei lovituri de stat cu ajutorul media, o face Tim Kirby în The Stench of Color Revolution in Serbia, la care voi face referire în acest capitol.

După cum ne spune BBC-ul, demonstranții afirmă că oamenii lui Vucici au făcut agresiunea și că președintele a preluat controlul media și atacă opoziția și jurnaliștii. Asta deși singurele evenimente aduse ca mărturii în sprijinul acestei afirmații sunt incendierea casei unui ziarist și uciderea (nelămurită) în 2017 a unui dubios politician sârb din Kosovo-ul controlat de mafie de sus și până jos;  nu este prezentat niciun motiv de atacare a lui Stefanovici; și nu este adusă nicio dovadă care să susțină cele de mai sus. Concluzia celui care citește un astfel de comentariu este că în Serbia există un climat de teroare, opoziția e hărțuită și nedreptățită, manifestanții sunt oameni normali, care nu au ce face și ies toată ziua pe străzi pentru niște motive destul de neclare și pentru toate vinovat este Vucic. 
Conform Euronews, manifestanții cer mai multă libertate a media și o mai mare prezență a opoziției pe media publică, cât și sfârșitul atacurilor contra jurnaliștilor și personalităților opoziției.

Pentru a-l îngropa definitiv pe Vucici, Euronews amintește faptul că este cunoscut ca un naționalist (echivalent cu nazist), adică un individ demn de tot disprețul și condamnarea publică. (Și nu numai, ci și cea penală.) Întâmplător sau mai degrabă articolul folosește o fotografie în care Vucic apare alături de Putin, chiar dacă există pe net nenumărate fotografii în care poate fi văzut cu alți șefi de stat. Sugestia este clară: Vucic este, deci un rău, alături de cel mai fioros „rău”.

Deutsche Welle merge mai departe și îl caracterizează pe președintele sârb ca fiind un ultra-naționalist (adică, ultra-nazist) și afirmă că motivațiile manifestanților se referă la ceea ce ei numesc un climat de „violență politică” creat de Vucici și Partidul progresist sârb pe care îl conduce. Evident, nu este prezentată nicio altă dovadă, în afara celor trei cazuri menționate anterior, a acestui climat de violență pentru că, în buna tradiție a presei globaliste, o afirmație a ei este un adevăr absolut oricât de bizară și fantasmagorică ar fi ea.

Pe de altă parte, chiar DW recunoaște că revendicările sunt vagi: Partidele de opoziție sârbe rămân puternic divizate, dar liderii lor și alți membri s-au alăturat protestelor, împreună cu studenți și profesori, avocați, judecători, scriitori, actori și cântăreți. Lista revendicărilor rămâne vagă, organizatorii fiind susținuți de zeci de partide și grupuri care refuză să se plaseze sub umbrela politicienilor din opoziție.

Două observații la citatul de mai sus: 1. Comparați componența manifestanților cu cea din România. 2. Dacă lista este vagă – adică neconcludentă, lipsită de concretețe, neconvingătoare – ce îi scoate pe manifestanți în stradă? 
Concluzia lui Kirby, cu care am să închei referirea la analiza lui, este că media europeană ne cere să credem că:

Există un climat de violență și Vucic este responsabil 100 % (schimbare de regim justificată)
Manifestanții sunt numeroși („mii”) și reprezintă sârbul mediu dezgustat de Vucic (schimbare de regim justificată).
Vucic este un soi de ultra-mega nazist pentru că nu-i este rușină să fie sârb și a vorbit cu Putin (schimbare de regim justificată).
Revendicările foarte vagi ale manifestanților trebuie satisfăcute, chiar dacă este imposibil (schimbare de regim justificată).

Vucici era până de curând lăudat de Occident

Și totuși, până acum nici un an, președintele sârb era aspru criticat dinspre presa rusă și lăudat de UE și NATO, instituții cu care Serbia are un preacord de aderare, UE, și unul de cooperare, NATO.

Iată ce spunea în noimebrie 2017 site-ul rus geopolitika.ru într-o analiză dedicată președintelui Vucici: 

Când Aleksandar Vucici a venit la putere în 2012, a spus că va guverna până în 2020. Vucici nu este un ghicitor, el numai a spus public ceea ce i se spusese în secret de către cei care l-au ajutat să ajungă la putere. Adică de serviciile secrete vestice. Partidul Progresit Sârb a fost adus la putere din cauza „insuficientei cooperări” a lui Boris Tadici, președintele Serbiei de la acel moment. Tadic a fost eliminat din două motive. A refuzat recunoașterea independenței Kosovo și a semnat un acord de gaze cu Rusia. În ochii serviciilor secrete vestice, Aleksandar Vucici este similar cu Milo Djukanovici, dictatorul muntenegrean și cel mai bun vasal al SUA în Balcani. Odată cu venirea la putere a lui Vucici, trădarea intereselor naționale sârbe s-a accelerat. El a început imediat trădarea pe față a Kosovo. Acesta este punctul central al interesului vestic în Serbia. Vucic a promis Vestului că va scoate Kosovo din Constituția Serbiei, renunțând astfel la orice drepturi de proprietate legitime și legale ale Republicii Serbia, ale cetățenilor săi, la moștenirea culturală din Kosovo, la drepturile omului, autonomia esențială, interesele economice.

Un alt site rus, eurasiadaily.com, se întreba, în mai 2017, de ce îl mai sprijină Moscova pe Vucici, care acționează împotriva intereselor ei și, evident, ale Serbiei, enumerând o serie de dovezi de inamiciție față de Rusia și de supunere față de Vest. Dovada principală a trădării intereselor sârbe și ruse fiind  participarea acestuia, pe 17 mai 2018, la samitul EU-Balcanii de Vest, ținut la Sofia, și la care Kosovo a fost invitat ca stat de același nivel cu celelalte. Din partea UE, Spania a refuzat participarea exact din acest motiv. Vucici însă s-a dus, ceea ce a însemnat o recunoaștere de facto a independenței Kosovo. 

Dar, după cum am spus, imaginea lui Vucici dinspre Vest era (încă) cu totul alta.

La masa rotundă a Forumului de securitate de la Belgrad, octombrie 2017, în discuția despre cum „Parteneriatul NATO-Serbia contribuie la securitatea Balcanilor de vest” generalul Rose Gottemoeller, secretarul general adjunct al NATO declara încântat: 

Da. În mod clar, Secretarul general, Jens Stoltenberg, are legături excelente aici în Serbia. De-abia așteaptă să-l primească pe președintele Vucici la sediul alianței pe la jumătatea lui noiembrie. Deci, munca lor continuă împreună, cred, a fost foarte importantă pentru securitatea voastră și, de asemenea, pentru securitatea întregii comunități a aliaților și partenerilor NATO.

În aprilie 2018 vicepreședintele Comisiei europene, comisarul Mogherini, în vizită la Belgrad, vorbea laudativ despre Serbia, deci și despre conducerea ei: „Aș vrea să subliniez că Serbia a făcut ceea ce trebuia în direcția corectă. Este clar că negocierile cu Serbia avansează bine pe calea integrării în UE a țării, cu 12 capitole închise, din cele 35 deschise în cadrul negocierilor și cu perspectiva de a deschide alte capitole sub actuala președinție bulgară a UE. Sunt impresionată de energia, angajamentul, ambițiile și disponibilitatea tuturor de a continua pe calea reformei.” 

De notat că înainte de întâlnirea cu Vucic și de declarațiile de mai sus, Mogherini se întâlnise cu reprezentanți ai societății civile și ai opoziției. Nici urmă de dictator, ultranaționalist, violență contra opoziției și a jurnaliștilor.
Sfârșitul lui Vucici și al Serbiei – în varianta Departamentului de Stat. Dar, probabil, nu și a Rusiei.
Ce s-a întâmplat între aceste date recente și declanșarea loviturii de stat, semn al așezării lui Vucici și a partidului său în rândul neascultătorilor și lipsiților de încredere politicieni locali ai centrului și sud-estului Europei, cu urmarea că nesupunerea trebuia pedepsită, iar rebelii înlocuiți cu cei dispuși să facă orice pentru banii primiți de afară și permisiunea de a se juca de-a puternicii locali?

Iată un posibil răspuns apărut în cotidinaul sârb Blic, citat de rețeaua media sârbă B92 , care vorbește despre un eveniment petrecut tot în mai 2018: ultimatumul dat Serbiei de către Vest sub forma unui nou plan pentru rezolvarea problemei Kosovo, înmânat lui Vucici înaintea participării lui la Moscova, la sărbătorirea zilei victoriei. Planul a fost respins și în toamnă au început demonstrațiile în care se cere demisia lui Vucici.

Un reprezentant al uneia dintre organizațiile neguvernamentale sârbe a confirmat contidianului Blic că Wess Mitchell a prezentat noua propunere a Vestului conducerii ong-urile sârbe. El a participat la o întâlnire cu diplomatul american, în timpul căreia Mitchell s-a exprimat foarte deschis. „Dacă Vucici nu este de acord cu propunerea, sunt alții care vor fi. Respingerea planului va fi sfârșitul atât pentru Vucici cât și pentru Serbia” l-a citat Blic pe reprezentantul ong-ului. 

Vucici a primit un document, care oferă mai mult decât i s-a oferit Serbiei anterior, și aceasta este o premisă pozitivă. Dar propunerea este încă neacceptabilă pentru președinte. El înțelege că aceasta este o „propunere indecentă” a Vestului cu care nu se poate prezenta în fața cetățenilor” a declarat ziarului o sursă apropiată președintelui Vucici
.
Propunerea, este de presupus, a fost discutată de Vucici cu Putin în timpul mai sus menționatei vizite în Rusia. În ianuarie 2019, Putin vizitează Serbia, ocazie cu care este întâmpinat călduros de populație și se semnează mai multe acorduri comerciale. Este evocată și posibilitatea ajungerii TurkStream până în Serbia.  Rusia își reafirmă astfel interesul pentru zona Balcanilor și în mod special pentru Serbia (vezi, anterior, Siria și Venezuela). Discuțiile despre Kosovo rămân blocate. Manifestanții devin tot mai violenți, încercă să intre în Președinție, ocupă temporar televiziunea publică, și înconjoară reședința președintelui încercând să parcheze un camion lângă aceasta. Motivul lor, așa cum este prezentat de toate canalele de știri, rămâne în continuare faptul că Vucici subminează libertatea presei. 

Este toată populația de acord cu cei care sunt în stradă? Se pare că nu, după cum ne spune, fără să vrea, tot media, mai precis The Times: Imaginea zecilor de mii de sârbi jubilând, care au ieșit pe străzi să-l întâmpine pe președintele Putin ieri la Belgrad ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Europa. Categorisirea acestora ca dușmani ai Vestului spune destul de clar acest lucru.

Circa 90 % dintre intelectualii participanți la „dialgul intern privind Kosovo” preferă un conflict înghețat, oricărei soluții care ar afecta interesele Serbiei.

Dacă ar trebui să aleagă între Kosovo și UE, 80 % dintre sârbi ar alege Kosovo.