Creșterea tensiunilor dintre statele membre UE, provocate de diferitele abordări ale combaterii focarului Covid-19, dar și de lipsa de solidaritate în acțiuni, ar putea duce la noi probleme pentru blocul comunitar. Pe măsură ce numărul persoanelor contaminate și al deceselor crește de la o zi la alta, iar oamenii din Europa privesc spre lideri, devine tot mai probabil ca marile răspunsuri să vină de la Bruxelles.

Această situație este analizată de cotidianul spaniol El Pais, care consideră că lentoarea, lipsa de coordonare și atitudinile pe principiul ”se salvează cine poate” arată că aceasta criză, provocată de epidemia de coronavirus, urmează în Uniunea Europeană scenariul periculos al ultimei crize financiare când țările din zona euro au fost incapabile să se pună de acord asupra unei soluții tranșante, coordonate și în timp util.

Atunci, faptul că reacția a venit târziu a pus în pericol supraviețuirea monedei unice. Acum, dincolo de dureroasa pierdere de vieți omenești, pasivitatea UE indică o panică sanitară care ia forma închiderii frontierelor și acumulării de produse esențiale.
 
Pandemia a determinat deja introducerea de controale la frontieră în Austria, anunțate marți de Bruxelles, interzicerea intrării în Ungaria a persoanelor care vin din Italia sau interzicerea de către Spania a zborurilor care au ca origine aeroporturile italiene. Comisia Europeană a trebuit să-și dubleze vigilența pentru a evita ca unele țări, precum Germania, să-și restrângă nejustificat exporturile de materiale sanitare de primă necesitate în interiorul UE în timpul crizei, cum ar fi inhalatorii. Iar Italia, țara cea mai afectată de epidemie, cu 12.462 de persoane infectate și 827 de morți, a fost nevoită să recurgă la China pentru a-și asigura necesarul de măști de protecție.

”Faptul că fiecare dintre cele 27 de capitale europene adoptă măsuri disparate nu este un generator de liniște în rândul cetățenilor europeni”, a recunoscut o sursă comunitară care a comentat gestionarea inegală a unei crize care la început a fost considerată aproape exclusiv ”italiană”.

”Într-o săptămână sau două, dacă evoluția actuală se menține, va fi imposibil să negăm necesitatea adoptării unei poziții comune mai mult sau puțin ferme”, a prevestit o altă sursă europeană după summitul european eșuat, desfășurat marți prin videoconferință.

Ecranele Consiliului European de la primul summit din istoria UE desfășurat prin videoconferință simbolizează perfect teama și neputința liderilor comunitari în fața celei mai mari crize sanitare din ultimele decenii. Summitul virtual a expus atât reticența liderilor de a se vedea față în față într-o perioadă de creștere a contagierii cu virusul SARS-CoV-2, cât și confruntarea frontală între partizanii unui răspuns european contondent și cei care preferă să lase să treacă timpul în speranța că această criză va dispărea de la sine.

Împărțirea taberelor este aproape identică cu cea de acum un deceniu, schimbându-se doar unii dintre protagoniști, notează El Pais.
 
Franța lui Emmanuel Macron conduce, fără succes, grupul liderilor care pledează pentru un stimul fiscal coordonat care să reducă măcar parțial impactul economic al unei crize sanitare al cărei cost uman se anunță deja în mod inevitabil foarte ridicat. În tabăra adversă, și folosind aceleași argumente ca în timpul crizei financiare, ”joacă” Angela Merkel, cancelarul german, în fruntea țărilor care suspectează că ”țipetele” Parisului și ale aliaților săi nu sunt altceva decât a nu știu câta încercare de a relaxa disciplina fiscală și de a forța transferul de resurse bugetare din nord către sud.

Confruntarea previzibilă din timpul summitului s-a tranșat printr-o vagă promisiune de coordonare și printr-un plan al Comisiei Europene de a accelera rambursarea unor fonduri structurale (în valoare de până la 25 de miliarde de euro) bugetate din 2014. Prea puțin de folos a fost intervenția președintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a avertizat că, fără măsuri prin care recesiunea să fie combătută, ”ne vom trezi într-un scenariu similar celui din timpul marii crize financiare din 2008”, potrivit unei declarații citate de Bloomberg.

În pofida semnalului de alarmă tras de Lagarde, partenerii din nord au pus piciorul pe frână și au cerut mai mult timp. Potrivit surselor consultate, au acceptat doar relaxarea Pactului de Stabilitate, o decizie confirmată miercuri de cancelarul german Angela Merkel. ”Evident, nu vom cere unei țări ca Italia să nu investească în sistemul său de sănătate doar pentru că astfel nu ar respecta normele de îndatorare”, a semnalat ea. Merkel s-a arătat chiar dispusă să relaxeze rigoarea bugetară în Germania, unde domnește deficitul zero. Cancelarul german a indicat că se vor adopta măsurile necesare pentru a combate criza și ”doar după aceea vom vedea ce anume presupune aceasta pentru deficitul nostru”.

Surse franceze insistă că nu este suficient ca fiecare țară să înfrunte consecințele crizei economice cu propriile sale resurse. Parisul dorește un plan coordonat care să combată impactul unui șoc cu multiple ramificații – de la posibila paralizie a industriei și până la prăbușirea drastică a turismului – și cu o durată imprevizibilă.

”Nu este o chestiune de politici fiscale, ci una de solidaritate”, pune punctul pe i Alicia García Herrero, din cadrul grupului de reflecție Bruegel. Însă poziția Franței în favoarea acestei solidarități nu a avut nici cel mai mic câștig de cauză într-un summit al cărui unic rezultat tangibil a fost un plan timid al Comisiei Europene de a accelera deblocarea de fonduri structurale și a le direcționa către sectoarele cele mai afectate.

Piețele mondiale nici măcar nu au băgat în seamă această ofertă economică. Iar lipsa unui acord între cei 27 a fost atât de evidentă că, în timp ce luau parte la videoconferință, mai multe guverne participante pregăteau în paralel închiderea frontierelor cu Italia sau interzicerea intrării persoanelor care soseau din peninsulă. ”Și nu încetează să ne atragă atenția și să resimțim ca pe un lucru dureros faptul că singura țară care a sărit în ajutorul Italiei a fost China”, s-a plâns o altă sursă comunitară.