În țara care nu închide bisericile, parlamentarii și membri ai guvernului au salariile SUSPENDATE de la 1 aprilie! Decizia va dura până la sfârșitul crizei

Oamenii politici din Bulgaria au salariile suspendate de la 1 aprilie. Parlamentarii, membrii guvernului și ai birourilor politice, precum și șefii agențiilor de stat, vor primi banii doar la finalul stării de urgență legată de pandemia de coronavirus.
Decizia a fost votată luni noapte în parlament, după 11 ore de dezbateri. Inițiativa a fost lansată de GERB, partidul de guvernământ al premierului Boiko Borisov. Decizia a fost aprobată cu 170 de voturi, din cele 240 de locuri din legislativ, potrivit BTA.
Salariile oficialilor se vor duce într-un fond al Ministerului Sănătății ce va fi folosit pentru prevenția Covid-19 și tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.Starea de urgență din Bulgaria va fi în vigoare până la 13 mai, după ce termenul inițial a fost prelungit cu o lună.
Până în prezent în Bulgaria au decedat 23 de persoane din cauza coronavirusului SARS-CoV-2. Vârsta medie a celor decedați este 65 de ani. În spitalele bulgare sunt internați 213 pacienți cu COVID-19, dintre care 21 se află la terapie intensivă.
Premierul bulgar Boiko Borisov a anunțat recent că nu va închide bisericile.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)