În timp ce Europa are interdicție să facă afaceri cu Moscova, Mercedes negociază construirea primei sale uzine din Rusia în ciuda embargoului

Daimler ia în considerare construirea primei sale uzine din Rusia, pentru a produce la Moscova automobile Mercedes-Benz, a anuntat un purtător de cuvânt al producatorului auto german, transmit agențiiel de știri.
"Suntem în negocieri cu executivul rus pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerintele economice pentru producția locală de automobile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Daimler. Acesta nu a dorit să precizeze când ar urma să fie luată o decizie sau câte automobile ar urma să fie construiască fabrica din Rusia și nici care ar fi valoarea exactă investitiei făcute de gigantul auto german, informează Agerpres.
Daimler va cheltui aproximativ 200 milioane de euro la noua fabrica unde vor fi asamblate anual 30.000 vehicole, în special SUV-uri.
Săptămâna trecută Association of European Businesses a anunțat că vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare au scăzut în Rusia în luna mai cu 14,5%, la 107,665 unitati, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia și al deprecierii rublei, după ce în aprilie livrările auto pe piașa rusă atinseseră cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)