Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos, forul conducător al Muntelui Athos, a trimis un punct de vedere către Patriarhul Constantinopolului referitoare la Sinodul Panortodox ce va avea loc între 17-26 iunie în Insula Creta.

În scrisoarea adresată Patriarhului Ecumenic, stareții din Sfântul Munte Athos doresc modificarea a patru puncte din documentele ce urmează a fi adoptate de Sinod. 

Iată cele patru puncte, conform textului primit la redacție din partea Schitului românesc Prodromu:

"Cel dintîi punct privește eclesiologia. Formularea «Biserica Ortodoxă, fiind Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească», a fost așezată pe drept ca un fronton la începutul textului «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», în sensul și cu înțelesul că dă glas unicității acesteia. Pe această temelie Sfîntul și Marele Sinod, ca organ sinodal superior Conferințelor presinodale, va trebui să completeze formularea din acest text și să evite folosirea termenului de «Biserică» pentru eterodocși, folosind în locul lui termenii de «credințe creștine și confesiuni». În felul acesta eterodocșii vor cunoaște cu totul limpede ce gîndim sincer despre ei noi, ortodocșii, cînd dialogăm cu ei. Urmînd această direcție, la punctul 2 al paragrafului 5 al acestui text, ar fi mai corectă formularea: «Biserica Ortodoxă cunoaște (în loc de recunoaște) existența istorică a altor confesiuni creștine...».

În continuare, noțiunea de unitate a Bisericii are nevoie, de asemenea, de limpezire. Noi credem că în unitatea Acesteia se află doar mădularele Bisericii Ortodoxe, ca Trup al lui Hristos, care sînt părtașe «slavei» (harului îndumnezeitor al Sfîntului Duh) pentru care s-a rugat Marele Arhiereu, Domnul nostru Iisus Hristos. Doar pentru aceste mădulare se spune «ca toți să fie una, precum Noi una sîntem», potrivit tălmăcirii de-Dumnezeu-purtătorilor Părinți (Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Ioan Gură-de-Aur, Sf. Chiril al Alexandriei). Este în folosul tuturor, al conștiinței de sine a turmei ortodoxe, dar și al eterodocșilor, să vorbim despre întoarcerea celor despărțiți la Biserica Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească, adică la Biserica noastră Ortodoxă, care păstrează netulburată «legătura de nerupt care există între credința dreaptă și împărtășirea de Taine»  așa cum i-au dat glas sfintele Sinoade Ecumenice.

Înțelegînd unitatea cu acest sens, Biserica «a cultivat totdeauna dialogul cu cei despărțiți de ea, cu cei de aproape și cu cei de departe», și în acest cadru poate ea da glas firii ei apostolești «în noile condiții istorice» , cu scopul obiectiv de a netezi calea întoarcerii acestora la unitatea ei cea în Duhul Sfînt. Concret, propunem ca propoziția finală a articolului 5 – «a unității pierdute a creștinilor» ¬– să fie formulată după cum urmează: «a revenirii întru Adevăr a creștinilor ce s-au îndepărtat de ea».

Al doilea punct la care textele presinodale vor trebui să sufere modificări astfel încît să redea conștiința de sine din toate vremurile a Bisericii îl reprezintă referirile la dialogurile intercreștine bilaterale și multilaterale. Felul în care se desfășoară și mersul dialogurilor teologice îi neliniștește pe mulți din turma credincioșilor Bisericii. De-a lungul vremii în felurite cazuri Sfînta noastră Chinotită s-a pronunțat prin texte oficiale împotriva acordurilor teologice cu eterodocșii și a protestat împotriva rugăciunilor comune și a altor acte de cult comune (îmbrățișări liturgice etc.), prin care se oferă imaginea unei false unități cu aceștia, așa cum se menționează în textul Sinaxei Duble Extraordinare din 9/22 aprilie 1980. Concret, în articolul 18 al textului intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine» trebuie să apară limpede faptul că Biserica Ortodoxă nu poate nicicum să accepte unitatea Bisericii ca o ajustare interconfesională anume sau ca participare la rugăciuni comune și la alte acte de cult care crează confuzie în conștiința turmei credincioșilor ortodocși. De asemenea, nu putem să nu dăm glas neliniștii noastre apăsate și obiecțiilor noastre îndreptățite pentru participarea pe mai departe a ortodocșilor la «Consiliul Mondial al Bisericilor» (C.M.B.).

În al treilea rînd, cu privire la «Regulamentul de organizare și funcționare a Sfîntului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe», înțelegem dificultățile practice, fapt pentru care și lăsăm la o parte problematica generală privitoare la modul organizării și al participării egale a episcopilor. Totuși, în acest context, articolul 22 al textului «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», în care se menționează cine este «judecătorul suprem al chestiunilor de credință» , poate fi alcătuit mai limpede prin lămurirea faptului că tradiția bisericească recunoaște ca judecător suprem al chestiunilor de credință conștiința turmei credincioșilor Bisericii, căreia îi dau glas cînd persoane singulare, sau sinoade ale ierarhilor, sau poporul credincios și care se adeverește prin hotărîri sinodale.

De asemenea, socotim că în hotărîrile Sfîntului și Marelui Sinod trebuie cuprinsă o mențiune la marile Sinoade ale Bisericii Ortodoxe de după Sinodul al VII-lea Ecumenic (cel din 879, de sub Sf. Fotie cel Mare și cele din 1341-1351, din vremea Sf. Grigorie Palama, și cele care au invalidat pseudo-sinoadele unioniste de la Lion și de la Ferrara-Florența), fiindcă prin menționarea acestor Sinoade diferențele dogmatice și eclesiologice ale eterodocșilor (Filioque, harul creat, primatul papal etc.) se lămuresc pe deplin.

Al patrulea punct, și ultimul care ne privește, are în vedere duhul textului «Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană». Textul se deosebește prin sensibilitate duhovnicească. Socotim, însă, ca părinți athoniți și moștenitori ai tradiției nevoinței isihaste, că el ar putea fi completat în chip mai potrivit (îndeosebi în paragraful VI - 13) cu o mențiune mai dezvoltată la antropologia și cosmologia ortodoxă corespunzătoare așa cum au fost ele formulate în principal de Sf. Grigorie Palama. Concret, se poate completa astfel:

«Dumnezeu se poate descoperi omului în părtășia nemijlocită cu el cînd acesta din urmă pune în lucrare nevoința cea după Hristos și Îl caută necontenit prin rugăciunea minții. Scopul acestei duhovnicii aspre și tainice este îndumnezeirea, adică trăirea personală de către cel ce se roagă a dumnezeieștii Lumini a Schimbării la Față. Condiția neapărată a celor de mai sus este aceea că împlinirea personală, părtășia cu Dumnezeu și descoperirea Lui se izbîndesc doar în cîmpul Bisericii. Toată lupta nevoinței se lucrează doar cu Harul lui Dumnezeu, iar nu neatîrnat de el (adică prin aplicarea de diferite tehnici întîlnite în felurite curente misticiste vechi și contemporane sau prin dezvoltarea autonomă a inteligenței și gnozei umane).

În acest cadru, locul central îl ocupă deosebirea dintre ființa și lucrările nezidite ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu îi rămîne omului de neajuns, ci vine în legătură nemijlocită și în părtășie personală cu el prin lucrările Lui nezidite. Astfel, omul participă la viața dumnezeiască și se face dumnezeu după har. Lucrarea lui Dumnezeu nu este o oarecare putere nedeslușită sau o supraputere, ci este Dumnezeul treimic viu și personal, Care se face ajuns și părtășibil omului, intră în istoria și în viața lui, pentru ca astfel „să se facă părtaș dumnezeieștii firi” purtînd „după chipul” și mergînd spre „după asemănare” prin nevoință, viață virtuoasă și nepătimire».

Prin calea îndumnezeitoare de mai sus vine în inima omului pacea cea după Hristos, «pacea de sus», pace care trebuie să înfrunte noțiunea de pace lumească pe care o urmăresc inițiativele și manifestările interreligioase".

 

Scrisoarea integrală a Sfintei Chinotite este disponibilă AICI.

 

Ieri, Biserica Ortodoxă a Bulgariei a anunțat că se retrage din Sinod, iar în ultimele săptămâni, voci importante din Biserica Greciei, a Rusiei și a României au cerut amânarea soborului Patriarhilor sau măcar rediscutarea unor puncte din documentele propuse spre adoptare.