Începutul unei noi ere. Donald Trump a depus jurământul și a devenit cel de-al 45 lea președinte al SUA: Azi poporul a preluat din nou conducerea acestei țări. Suntem și vom fi protejați, de militari, de forțele de ordine și mai ales de Dumnezeu

„Noi suntem cetățenii Americii. Noi suntem acum uniți într-un uriaș efort național pentru a ne reconstrui țara și a respecta promisiunile pentru oamenii ei. Împreună, noi vom determina calea pe care o va lua America și întreaga lume pentru mulți ani care urmează”, a declarat cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite de pe scările Capitoliului.
De asemenea, noul lider american a menționat că această zi va fi amintită în istorie ca ziua în care oamenii au preluat din nou puterea.
„Bărbații și femeile acestei națiuni nu vor mai fi niciodată uitați. Toată lumea vă ascultă acum. Vom căuta prietenia tuturor țărilor lumii. Nu vrem să ne impunem modul de viață nimănui, ci să îl facem să strălucească. Vom uni lumea civilizată împotriva terorismului islamist. Ne vom redescoperi loialitatea față de noi. Când îți deschizi inima, nu e loc de prejudecăți. Când America e unită, e de neoprit. Suntem și vom fi protejați, de militari, de forțele de ordine și mai ales de Dumnezeu. Timpul vorbelor goale a trecut, e vremea pentru acțiune. Nu vom eșua. Țara noastră va prospera din nou. Nu veți mai fi ignorați vreodată. Vocile și visurile voastre vor defini destinul american. Împreuna vom face America puternică din nou, măreață din nou", a precizat Donald Trump.
Președintele i-a mulțumit fostului lider democrat care a asigurat un transfer pașnic al puterii la Casa Albă.
„Timp de prea mulți ani, un grup mic din capitala țării a cules roadele guvernării, în timp ce poporul a plătit prețul. Washingtonul a înflorit, dar poporul nu s-a bucurat de o parte a bogăției. Politicienii au prosperat, dar locurile de muncă au fost desființate, iar fabricile au fost închise. Sistemul s-a protejat pe el, dar nu pe cetățenii țării noastre. Victoriile lor nu au fost victoriile voastre, triumfurile lor nu au fost triumfurile voastre și în timp ce ei au sărbătorit în capitala țării noastre, familiile sărace de pe tot teritoriul nostru nu au avut motive să sărbătorească”, a declarat Trump în ropotele de aplauze care au umplut curtea Capitoliului din Washington.
Însă, miliardraul republican devenit președinte a promis că această colectare a bogăției se va încheia la Washington.
”Toate acestea se vor schimba, începând de aici și acum, pentru că acest moment este momentul vostru, vă aparține vouă. Le aparține tuturor celor strânși aici, acum, și tuturor celor care privesc în toată America. Aceasta este ziua voastră, aceasta este sărbătoarea voastră, iar aceasta - Statele Unite ale Americii - este țara voastră. Ceea ce contează cu adevărat nu este ce partid controlează Guvernul nostru, ci dacă Guvernul nostru este controlat de popor”, a precizat Trump.
Discursul lui Donald Trump a durat 16 minute, pe platforma Capitoliului.
Jurământul: „Eu, Donald Trump, jur solemn să îndeplinesc cu bună credință funcția de președinte al Statelor Unite și să fac tot ce îmi stă în putință să păstrez, să protejez și să apăr Constituția Statelor Unite. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

Zeci de mii de membri ai forțelor de ordine sunt scoși pe străzi, mai ales că 250.000 de oameni vor protesta în oraș față de învestirea lui Donald Trump.
ACTUALIZARE Câteva sute de protestatari anti-Trump, în mare majoritate tineri cu fețele acoperite de cagule sau fulare, au provocat violențe. Sunt înarmați cu bare de metal și au spart vitrinele mai multor magazine și localuri. Forțele de ordine au intervenit în forță ca să-i împiedice să ajungă în zona în care au loc evenimentele prilejuite de preluarea mandatului de președinte de către Donald Trump.




Pe același subiect

ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană

Regimul Zelenski: „Germanii să accepte Privațiunile... Dați-ne tot ce avem nevoie!”

Filmările cu prizonieri de război ruși torturați și împușcați în genunchi de militari ucraineni SUNT AUTENTICE, certifică Le Monde. ATENȚIE, imagini dure! VIDEO

Declarația Kamalei Harris care îți pune Creierul pe Bigudiuri

EUFORIE GENERALĂ PRO-ROMÂNIA ȘI MOLDOVA. Cum au dansat și cântat jurnaliștii din întreaga lume prezenți la Eurovision pe muzica trupei Zdob și Zdub. VIDEO din SALA PRESEI cu TRENULEȚUL ziariștilor cântând „Chișinău-București!”

Washington Post: A împiedica Uciderea Copiilor este Terorism
Recomandările noastre

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar
Persoane: Barack Obama Donald Trump Michelle Obama
Locații: SUA Washington
Subiecte: Președintele ales al SUA Donald Trump
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)