În opinia mea, problema indepedenței regiunii catalane este una artificial creată, fără o motivație reală.

Și am să explic de ce, bazându-mă în primul rând pe experiența pe care am trăit-o la fața locului.

Am fost la Barcelona în vara anului 2011 și am putut să iau pulsul orașului și al regiunii de la fața locului. Plecând de-acasă și de la modul în care problema separatismului catalan era pusă de mass-media din România, am căutat să observ care este realitatea față de acest subiect.

 

Deși trăiam cu impresia  creată de mass-media corporatistă că „toți catalanii” își doresc independența față de Spania și că există un naționalism catalan extrem de bine conturat, realitatea de care m-am întâlnit nu confirma imaginea conturată de media.

În cele 7 zile petrecute în Catalunia (Barcelona plus Lloret del Mar), nu am întâlnit niciun catalan care să-mi spună explicit că ar dori să se separe de Spania. Sigur, nu am cercetat un eșantion reprezentativ pentru un sondaj de opinie realizat după regulile sociologiei, dar totuși, chiar așa? Am aflat că oamenii au nemulțumiri ca peste tot: salarii mici, impozite mari, criminalitate, concurență neloială pe piața muncii din partea imigranților, dar nimeni nu mi-a spus că se simte „oprimat” de regimul de la Madrid.

Dimpotrivă, am găsit o aversiune mai mare față de români și de imigranții africani, decât față de spanioli. Tipul care lucra la recepția hotelului unde eram cazat nu era catalan și-mi povestea cu amar cât de rău s-a schimbat Spania după „liberalizarea” granițelor statale și economice.

Îmi povestea că pe vremea lui Franco (nomine odiosa, chiar el!), părinții lui și-au putut permite un apartament și-o mașină fără probleme, fără niciun credit, în timp ce el nici nu visează la așa ceva. Deși era absolvent de studii superioare, lucra ca recepționer, și asta pentru că piața muncii spaniole este invadată de oameni din America de Sud, vorbitori de limbă spaniolă ( se întoarce roata...), care sunt dispuși să muncească pe mult mai puțini bani decât ei. În paranteză fie spus, chiar atunci a venit un tip, din Bolivia sau Peru, nu mai rețin, care l-a rugat pe Francesco să-i primească CV-ul și să-l dea conducerii hotelului. Cu o față deloc zâmbitoare, recepționerul l-a primit...(You see...? îmi zice. Văd, ce să fac).

Tot în acea perioadă era în plină desfășurare fenomenul Occupy (unul din frații de tată ai  „Uniți salvăm-ilor locali”), despre care nu știam prea multe la vremea respectivă. M-am băgat de câteva ori printre manifestanți să văd ce vor și ce gândesc. Erau tot felul de personaje, de la hippie la comuniști fățiș, travestiți și alte persoane, dintre care unii păreau chiar normali. În fine, m-am lămurit repede că Occupy-ul ăsta e o treabă cam comunistă... M-aș fi așteptat să fie împotriva naționalismului catalan, să-l denunțe. Dar de unde? Internaționaliștii adepți ai utopiilor de tip John Lennon erau mai degrabă favorabili naționalismului catalan!  Iată de ce: Catalunia a fost o regiune care a luptat de partea socialiștilor în timpul războiului civil, iar răzbunarea generalului Franco nu a fost uitată.

Am prins chiar și un marș al tinerilor catalani pentru independență: m-aș fi așteptat să fie zeci de mii. De unde: poate, cu indulgență, să fi fost 1.000 de persoane pe La Rambla..

Apoi, peste tot în Barcelona găsești suveniruri cu Spania și taurul, simbolul acestui mare Regat.

În concluzie: legăturile dintre Catalunia și restul țării sunt foarte puternice, și chiar în maximul istoric, nu a existat o majoritate pro-independență. Catalunia face bani de pe urma asocierii cu Spania, iar în regiune locuiesc o mulțime de spanioli non-catalani, plus familii mixte. 

O Catalunie independentă (ca și Transilvania, de altfel)  nu ar putea supraviețui singură, și singura putere „garantă” nu ar putea fi decât Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, Catalunia ar înlocui Madridul cu Bruxelles-ul, devenind un model pentru o viitoare „Europă a regiunilor”, așa cum își doresc unii păpușari din umbră.

Guvernământul catalan ar face mai bine să lupte împotriva imigrației ilegale, necontrolate, în fața căreia a închis ochii ani de zile. Catalanii vor avantajele ce decurg din apartenența la Spania, dar fără să mai fie parte a Spaniei. FC Barcelona este FC Barcelona și pentru că joacă în aceeași ligă cu Real Madrid. Viva Espana!