Infernul sirian: Femeile din Siria, obligate să ofere servicii sexuale în schimbul ajutoarelor umanitare. ONU a știut dar a închis ochii

Un nou scandal sexual în lumea misiunilor umanitare, de data aceasta în Siria. După cum a dezvăluit un reportaj BBC, mulți operatori care acordă ajutor umanitar Siriei în numele Organizației Națiunilor Unite și al altor organizații internaționale publice și private obligă femeile din Siria să presteze „servicii sexuale” în schimbul alimentelor și ajutoarelor pe care ei au datoria să le ofere.
Potrivit surselor citate de BBC, exploatarea femeilor a ajuns să fie atât de răspândită, încât multe femei, deși disperate, nu mai merg la la centrele de distribuire a ajutoarelor deoarece se tem că acolo vor fi suspuse abuzurilor sexuale, iar alți refugiați vor crede că își vând de bună voie corpul.
„Agențiile umanitare închid ochii la exploatarea femeilor”, spune BBC, explicând că aceste organizații folosesc terțe părți și oficialități locale pentru a trimite ajutoare în zonele periculoase din Siria, unde personalul internațional nu poate ajunge. În acest circuit se naște sistemul criminal. Ajutoarele ajung în mâinile unor grupuri de persoane care nu au nici un interes să susțină populația aflată în nevoie și folosesc aceste produse doar în scopul exploatării.
Conform ultimului studiu al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) privind violența, drama femeilor din Siria este înrădăcinată și complexă. „Au fost cazuri de femei sau de fete care s-au căsătorit cu oficiali pentru o perioadă scurtă de timp doar pentru a oferi servicii sexuale în schimbul unor alimente”, se spune în raportul „Voci din Siria 2018”. Cele mai vulnerabile sunt văduvele și femeile divorțate, deoarece nu mai au bărbați care să le protejeze sau să aibă grijă de ele.
Dar ceea ce îngrijorează și mai mult este că se întâmplă în Siria nu e o noutate. Acest tip de exploatare sexuală a fost raportată pentru prima dată acum trei ani, într-un lagăr de refugiați din Iordania. Danielle Spencer a condus un grup de lucru cu unele dintre aceste femei care au povestit cum bărbații din consiliile locale din regiuni precum Dara'a și Quneitra le-au oferit ajutor umanitar, solicitând în schimb servicii sexuale.
În iunie 2015, Comitetul Internațional de Salvare (IRC) a intervievat 190 de femei și fete din Dara'a și Quneitra. Raportul final al acestui sondaj a sugerat că aproximativ 40% dintre cele chestionate au declarat că au fost supuse violențelor sexuale atunci când au primit ajutor umanitar.
Un purtător de cuvânt al UNHCR a recunoscut că știa de faptele comise asupra femeilor din Iordania, dar că nu au existat suficiente dovezi pentru a lua măsuri împotriva unor persoane sau organizații. „ONU și sistemul în general au decis să sacrifice corpul femeilor”, acuză Danielle Spencer. „Cineva, undeva, a decis că, pentru a oferi ajutor mai multor persoane, este acceptabil ca femeile să fie exploatate sexual și violate”, a acuzat aceasta.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Undă verde, debarcarea lui Biden

Claudia Marcu: România, obligată să finanțeze bugetul de stat al Ucrainei

Kissinger nu i-a supraviețuit lui Iliescu

VIDEO - Scandalul Vaccinării Covid irumpe în Parlamentul European: Guvernele și toate partidele politice care au susținut această fraudă trebuie trase la răspundere pentru minciunile lor, prin care au pus deliberat în pericol viețile oamenilor

Javier Milei se convertește la Iudaism

Gimnasta din lotul olimpic al Germaniei Mia Sophie Lietke a murit subit la 16 ani, în urma unui atac de cord
Recomandările noastre

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Este posibil un Război Civil pan-occidental?

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)