Inflație de homosexuali în producțiile Disney: Prima INTRIGĂ despre iubirea între persoane de același sex într-un serial destinat adolescenților
Disney Channel difuzează, pentru prima dată, o poveste despre homosexualitate, în serialul de televiziune pentru adolescenți „Andi Mack”.
Povestea homosexuală a avut premiera vineri seara. Personajul principal este un adolescent, Cyrus, care se luptă cu atracția pe care o are față de un prieten de sex masculin, în timp ce are și o nouă iubită, scrie LifeSiteNews, arătând că, astfel, adolescenții de 13 ani sunt invitați să descopere înclinațile sexuale ale personajului principal, în episoadele care vor urma.
„Andi Mack” a avut premiera în luna aprilie. Considerat drept un serial de comedie, episodul de vineri prezintă o scenă în care doi buni prieteni, Andi (Peyton Elizabeth Lee) și Cyrus (Joshua Rush), recunosc faptul că se simt atrași de același băiat. În primul episod din al doilea sezon, Andi speră că părinții ei se vor căsători și încearcă să afle ceea ce simte cu adevărat pentru colegul ei de clasă Jonah.
Dar și Cyrus, prietenul ei, în vârstă tot de 13 ani, realizează că are aceleași sentimente față de Jonah și se află la începutul unui proces de autodescoperire și acceptare de sine în calitatea sa de adolescent homosexual.
Grav este însă că, așa cum au sesizat unele organizații de apărare a familiei, vârsta medie a spectatorilor seriei Disney este de 10 ani.„ One Million Moms”, așa cum se numește inițiativa Asociației Familiei Americane, și care militează pentru conștientizarea exploatării copiilor în mass-media, a lansat deja un avertisment la începutul acestui an împotriva conținutului serialului „Andi Mack”, pe care îl consideră drept inadecvat pentru copii. „Acest serial conține suficient conflict dramatic pentru a fi clasificat mai curând drept o telenovelă, decât un serial pentru copii”, s-a plâns AFA într-un comunicat, în luna mai.
Cyrus nu este însă primul personaj aparținând comunității LGBT care apare într-un program Disney Channel: un episod din serialul „Good Luck Charlie” a prezentat, în 2014, un cuplu de lesbiene, însă acum este pentru prima dată când postul american prezintă o intrigă centrată pe un personaj care își dă seama de homosexualitatea sa și o declară public.
Primul personaj homosexual al studioului hollywoodian Disney a apărut în versiunea cinematografică a poveștii Frumoasa și Bestia (2017) - personajul LeFou, interpretat de actorul Josh Gad.
De asemenea, recent, în serialul Dr. Plușica, a fost prezentat un cuplu de „mame” lesbiene.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
De ce e bine pentru România că am scăpat de Viktor Orban la putere în Ungaria
Scandalul convoiului de aur pentru Ucraina ia amploare: Milioane de euro și dolari proaspăt tipăriți
BOMBĂ: JD Vance acuză serviciile secrete ucrainene de implicare în alegerile din SUA și Ungaria! Vicepreședintele SUA spulberă Bruxelles-ul de la Budapesta, acuzându-l de ”ingerință electorală rușinoasă”. ”Noi credem în suveranitatea tuturor!”
Ion Cristoiu: Aflat la Budapesta, vicepreședintele american Vance lansează un atac de-o rară duritate la adresa UE. CNA a interzis postul Realitatea TV - Nenorocirea poporului român a venit o dată cu Traian Băsescu
Turbo-cancer după vaccinare? Ben Sasse, fostul senator anti-Trump și promotor al serurilor experimentale, desfigurat de un nou medicament de la Big Pharma după un diagnostic fulgerător
Recomandările noastre
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
Secțiuni: Externe
Locații: SUA
Subiecte: Activism LGBT Homosexualitate
Organizații: Disney
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)