Invazie în toată regula! O televiziune din Turcia le indică migranților, pe hartă, cum să ajungă în Europa, traversând și prin România. Putin îl cheamă pe Erdogan la discuții

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan se va duce joi în Rusia pentru a discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre escaladarea tensiunilor în nord-vestul Siriei, unde Ankara este angajată într-o ofensivă împotriva regimului de la Damasc, care este susținut de Rusia, transmit AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
Vizita lui Erdogan în Rusia, despre care președinția turcă a precizat într-un comunicat că este o deplasare de o zi, vine pe fondul deteriorării relațiilor dintre Ankara și Moscova în ultimele săptămâni, din cauza situației din Siria.
Duminică, Turcia a anunțat că a lansat operațiunea „Scutul primăverii” împotriva regimului președintelui sirian Bashar al-Assad în regiunea nord-vestică Idlib, doborând două avioane. Nouăsprezece soldați sirieni au fost uciși.
În tot acest timp, mii de refugiații iau cu asalt granițele Greciei, după ce regimul de la Ankara a anunțat că a lăsat peste 75.000 de migranți să treacă frontiera spre Uniunea Europeană.
Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a postat sâmbătă un mesaj pe rețelele de socializare, în engleză, acuzând Grecia că „aruncă bombe cu gaze lacrimogene asupra miilor de inocenți” care ajung la granițele grecești. ”Uitați cine ne dă nouă lecții de drept internațional”. Nu avem obligația de a-i opri pe cei care vor să plece de la noi, dar Grecia are datoria de a-i trata ca pe niște ființe umane”, a scris șeful diplomației turce, scrie presa elenă.
În paralel, postul de televiziune turc TRT, în ediția sa arabă, a postat pe Twitter o hartă care arată toate rutele potențiale pe care le pot lua refugiații și migranții pentru a ajunge în Europa centrală. Inclusiv prin România.„Drumul către Franța … o hartă ilustrativă a modurilor în care refugiații din Turcia ar putea să călătorească pentru a ajunge în Franța și în alte țări europene”, indică mesajul de pe harta respectivă.

Erdogan a acceptat să păzească granițele Europei în cadrul unui acord încheiat în 2016 cu Bruxelles-ul, în urma căruia UE a plătit peste 5 miliarde de lire de euro. Aproximativ un milion de sirieni au ajuns în Germania la vârful crizei refugiaților, în 2015, situație care i-a dat bătai de cap, pe plan politic, cancelarului Angela Merkel.
După amenințări repetate, pe fondul conflictului din Siria, Erdogan a anunțat, vineri, că dă drumul la refugiați către Europa, după ce zeci de soldați turci au fost uciși în Siria.
Polițiștii turci, agenții de pază de coastă și paza de frontieră au primit ordin să le permită refugiaților să se deplaseze, pe uscat și pe mare, spre Europa, în așteptarea sosirii iminente a altor refugiați din Idlib.
Erdogan vrea ca NATO și Europa să-l ajute în conflictul sirian, unde Turcia ajută rebelii împotriva forțelor guvernamentale susținute de Rusia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Trump: Urmează ÎMPĂRȚIREA UCRAINEI. Călin Georgescu A AVUT DREPTATE la Ion Cristoiu. CNA a vrut să cenzureze emisiunea

Tucker Carlson aprobă: ”SOȚIA” LUI MACRON E BĂRBAT

BTI: Mulțumim Iohannis, Ciolacu, CCR: Românii își iau adio de la scutirea de vize pentru SUA

Ambasada cu două capete: US Embassy Bucharest avertizează autoritățile române cu discursul lui JD Vance de la Munchen doar pe X. De ce vă faceți că nu vedeți ce se întâmplă în România?

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

ZORII DICTATURII sancționați de Washington: SUA amână ridicarea vizelor pentru România. Președinția și Ambasada de la Washington prinse că nu știu nimic - DIALOG ZERO cu Administrația Trump
Recomandările noastre

27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)