Iran: Manifestații pro - regim în provincie, calm la Teheran și în marile orașe

Capitala și marile orașe ale Iranului au avut parte de o noapte liniștită, după mai multe zile de proteste, informează AFP, citat de Agerpres.
De asemenea, în provincie au avut loc mai multe manifestații de susținere a regimului președintelui Rouhani, precizează sursa citată.
În cursul dimineții, televiziunea iraniană a difuzat imaginile cu noi manifestații importante de sprijin față de putere în orașele Ispahan (centru), Machhad (nord-est), Oroumieh (nord-vest), Babol sau Ardebil (nord).
„Suntem toți împreună, în spatele ghidului”, ayatollahul Ali Khamenei, scandau manifestanții, potrivit imaginilor de televiziune.
Manifestanții au reluat sloganurile „Moarte Americii”, „Moarte Israelului” sau „Moarte monafegh-ului” (ipocrit, în limba persană), termen prin care autoritățile îi desemnează pe Mujahedinii Poporului, principalul grup de opoziție în exil, interzis în Iran.
Conform sursei citate, a fost vorba de zeci de mii de persoane care au manifestat în favoarea regimului de la putere și pentru a condamna violențele.
Autoritățile acuză „grupările contrarevoluționare” și pe Mujahedinii Poporului că au profitat de manifestațiile „legitime” ale populației împotriva dificultăților economice pentru a provoca tulburări.
Armata de elită a puterii, Gardienii Revoluției, a proclamat miercuri încheierea mișcării de contestare, calificată drept „răzvrătire”, care a zguduit Iranul începând din 28 decembrie. Aceste tulburări s-au soldat cu 21 de morți - în majoritate manifestanți - și au dus la arestarea a sute de persoane.
Clasa politică din Iran, atât reformatorii, cât și conservatorii, s-a poziționat împotriva violențelor în cursul manifestațiilor, subliniind totodată necesitatea de a se găsi o soluție la problemele economic, în principal șomajul, care a ajuns la 30 % în rândul tinerilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)