Israelul afirmă că a ucis ”peste 17.000 de teroriști” în Gaza
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a anunțat joi că trupele sale
"au eliminat peste 17.000 de teroriști" în Gaza, unde războiul între
Israel și Hamas susținut de alte mișcări armate palestiniene a intrat în
a 11-a lună, informează AFP, citată de Agerpres.
"Forțele noastre continuă să lupte în Gaza (...), noi am eliminat până acum peste 17.000 de teroriști", a afirmat contraamiralul Daniel Hagari. Această cifră este imposibil de verificat, iar Hamasul refuză să comunice pierderile sale.
Ministerul Sănătății al guvernului Hamas a înregistrat peste 40.000 de morți de la începutul războiului pe 7 octombrie, fără a oferi detalii cu privire la numărul de civili și de combatanți uciși, mai scrie Agerpres. Bilanțul tragic mai include peste 92.000 răniți, circa 10.000 de dispăruți sub dărâmături, cel mai probabil de asemenea decedați, și 1,9 milioane de refugiați.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
"GEORGESCU - UN EROU". Scandal internațional după Raportul SUA despre cenzura și ingerința UE în alegerile din România: Senatori americani și lideri europeni acuză ”dictatura UE”. Elon Musk: ”Tiranii iubesc cenzura”
Se reaprinde ”Pizzagate”. Jurnalistul care a investigat cel mai cutremurător caz de pedofilie al elitelor democrate, vorbește: ”Dosarele Epstein dovedesc că Pizzagate a fost real”. Operațiuni de trafic de copii din Ucraina - legate direct de Zelenski
Nicușor Dan, femeie în casa UE până la capăt: nu merge la Donald Trump până nu îi dă voie stăpâna Ursula. România refuză Administrația SUA pentru a doua oară!
Presa globalistă, desființată cu imagini după ce a susținut că JD Vance a fost huiduit la Jocurile Olimpice - VIDEO
Dădea Premiul Nobel pentru Pace și îi scria lui Epstein că preferă femeile mai mature: ”Nu pot continua doar cu femei tinere, după cum știi”. Poliția norvegiană îl anchetează pe fostului prim-ministru și președinte ale Consiliului Europei, Jagland
Dosarele Epstein. Un cunoscut producător de la Hollywood îi scria infractorului sexual: M-am gândit mult la întrebarea pe care i-ai adresat-o lui Bill Gates - ”Cum scăpăm de oamenii săraci?” - și cred că am un răspuns la asta
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Benjamin Netanyahu
Locații: Fâșia Gaza Israel
Subiecte: război în Gaza
Organizații: Armata Israeliană Hamas IDF
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)